S-au dus, au vãzut, s-au convins!

7 aprilie 2010 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

După ce consilierii locali PSD au ridicat, luna trecută, problema unor nereguli referitoare la funcţionarea Pieţei Agroalimentare Deva, au purces şi la o verificare inopinată a activităţii financiare a societăţii ce administrează piaţa.

Control inopinat la Piaţa Centrală Deva

Consilierii social-democraţi Vasile Ţonea şi Ovidiu Moş au vrut să se convingă cât de bine sau de rău este administrată Piaţa Agroalimentară din Deva şi dacă este justificată cererea primarului de reziliere a contractului cu firma care administrează piaţa. În primul rând, cei doi consilieri au fost uimiţi să constate că, ceea ce făcea firma primăriei – Publiserv Goscom – cu aproape 100 de angajaţi, face noul administrator al pieţei din Deva – Central Market SRL, cu şase angajaţi, în condiţiile în care noua piaţă este mult mai mare şi cu o paletă mai largă de activităţi. Un alt aspect neobişnuit constatat de cei doi consilieri a fost faptul că nimeni nu pune mâna pe bani, în afară de casieră. „Toată lumea cunoaşte regulamentul şi se duce direct la casierie, unde plăteşte taxa pentru masa închiriată. Nimeni altcineva nu lucrează cu banii şi prin urmare, neexistând taxatori de masă, s-a eliminat din start şi «suspiciunea aranjamentelor». Firma este eficientă din punct de vedere economic şi datorită faptului că a externalizat o serie de servicii, motiv pentru care s-au redus la minimum cheltuielile. Nu m-am aşteptat să mi se poată prezenta, pe loc, situaţia economică din acel moment, dar mă bucur că acest lucru a fost posibil la noi, în Deva”, a declarat consilierul local Ovidiu Moş.

Transparenţă totală şi disponibilitate

Consilierul PSD Vasile Ţonea a cerut luna trecută prezentarea unei situaţii economice lunare, cerere satisfăcută după ce a aflat că, în conformitate cu prevederile contractului de asociere semnat de administratorul Central Market cu Consiliul Local Deva, se depune lunar la Serviciul Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură un borderou de calcul al taxei lunare datorate bugetului local, unde sunt evidenţiate veniturile societăţii din luna precedentă. Şi pentru ca transparenţa să fie şi mai mare, pentru o mai bună comunicare cu devenii, administraţia pieţei va instala, la loc vizibil, o cutie pentru sesizări, reclamaţii şi propuneri. Vasile Ţonea nu a mai avut nimic de comentat, după ce a aflat că, în viitorul apropiat, după ce fabrica de apă minerală de la Boholt va începe să funcţioneze, toţi producătorii de la sectorul „Lactate” vor primi pet-uri sterile pentru comercializarea laptelui, astfel încât siguranţa alimentelor să nu mai fie pusă la îndoială.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Comisar Ioan Poenar, şeful Poliţiei oraşului Geoagiu

Bulina albă

Emil Părău, om de afaceri din Lupeni

Medicii de familie nu mai prescriu reţete compensate

Medicii de familie nu mai eliberează, începând de ieri, reţete compensate sau gratuite, concedii medicale sau bilete de trimitere. Totul...

Închide