Actualitate

Rusalin Işfănoni, premiantul fără premii cu nr. 133

Drumul lui Rusalin Işfănoni (foto) de la Dăbâca până la Bucureşti, „ocolind” prin Stockholm, New Delhi, Budapesta, Roma şi Veneţia, ar putea umple – cu siguranţă – o carte întreagă. Când era abia în clasa întâi, dascălii din comună au organizat o excursie cu camionul. La Hunedoara, la Castelul Corvinilor. Era o distanţă de numai câteva zeci de kilometri, pe care hunedorenii navetişti o parcurgeau zilnic, cu destulă uşurinţă. Dar pentru Rusalin, excursia aceea avea să rămână doar un vis. Tatăl lui n-a avut opt lei, să-i plătească excursia. Copilul şi-a spus că nu-i nimic şi a renunţat, resemnat, deşi şi-a dorit foarte mult să meargă. Până la urmă, povesteşte, râzând, că viaţa a compensat, pentru că, acum câţiva ani, în 20 de ore a făcut trei continente: Europa, Asia şi Africa.

Şi-a început cariera ca strungar la Mina de Fier din Ghelari, apoi, vreme de câţiva ani, a lucrat ca lăcătuş la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. După ce a făcut şcoala profesională minieră din Ghelari, la liceu n-a prea avut curaj să meargă. În cele din urmă l-a convins un fotbalist căruia îi făcea mereu temele la desen tehnic. Rusalin le făcea temele multora. Fotbaliştii luau 10, iar lui, profesorii îi dădeau doar opt. Când a decis să se facă dascăl la el în comună, a plecat la Timişoara şi a alergat toată ziua până a reuşit să se înscrie la şcoală. Venise seara şi nu avea unde să-şi pună capul, aşa că a luat toate institutele la rând. Până la urmă, târziu, în noapte, a ajuns la o magazie cu 500 de saltele, iar administratotul l-a lăsat înăuntru. Aşa a ajuns el, cel care nu avea un loc unde să pună capul, să doarmă pe o stivă de 10 saltele.
De atunci, de la lecţia asta cu saltelele pe care i-a dat-o viaţa, s-a convins că nu trebuie să se descurajeze niciodată. Şi că Dumnezeu compensează, cumva. Iar acolo unde se închide o uşă, se deschide cel puţin o fereastră. Între timp, a ajuns suplinitor, apoi profesor şi, la numai 20 de ani, director de şcoală. La facultatea de filozofie, profesorii l-au trimis direct în anul al treilea şi n-a mai durat mult până când autorităţile, impresionate de calităţile lui de organizator de ansambluri, l-au pus, aproape cu forţa, director la Centrul de Formare, Cultură şi Conservare a Creaţiei Populare. De aici şi până la a ajunge primar, tot cam cu forţa, n-a mai fost decât un pas. A venit o directivă, cum că e nevoie de primari cu facultate, iar pădureanul nostru era singurul care corespundea criteriilor.
Apoi a plecat la Bucureşti, urmându-şi destinul. Deşi studiase până la aproape 40 de ani şi hotărâse că el n-o să mai dea niciodată în viaţa lui un examen, în timp ce era şef de secţie la Muzeul Satului, a văzut o teză de doctorat care urma să fie susţinută la Sorbona. Nu i s-a părut prea greu, aşa că a decis să o ia, încă o dată, de la capăt. S-a apucat de învăţat engleza la 50 de ani şi a scris teza „Pădurenii Hunedoarei – o viziune etnologică”, iar apoi a publicat-o în volum. În octombrie 2005, cartea a fost distinsă cu premiul „Nişte ţărani”, acordat de „Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală”, pentru remarcabila cercetare şi valorificare a zonei etnografice Ţinutul Pădurenilor, iar în 2006, volumul a fost distins şi cu Premiul Academiei Române.
Sâmbătă, 28 aprilie 2018, ora 11.00, profesorul Rusalin Işfănoni vine să-l întâlnim. Aveţi ocazia să-l priviţi în ochi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care îi vor mulţumi oficial printr-o diplomă şi un buchet de flori, venind în Piaţa Victoriei, din Centrul Devei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura