Actualitate

„Run the Lift”, întrecerea din Parâng

O întrecere inedită între oameni şi telescaunul care urcă în Staţiunea Parâng va avea loc sâmbătă, de la ora 11,00, în Valea Jiului, în organizarea cunoscutului parapantist Toma Coconea, sportivii fiind provocaţi să alerge pe un traseu abrupt şi să întreacă telescaunul până la staţia sa de sosire din munte.

Intitulat „Run the Lift“, concursul se va desfăşura pe un traseu în lungime de 2,5 kilometri şi o diferenţă de nivel de 610 metri, de la staţia de plecare până la cea de sosire a telescaunului.
„Concursul este, de fapt, o întrecere cu telescaunul, de la staţia de bază, până sus. Participanţii vor pleca din 10 în 10 minute. Diferenţa este de 610 metri, de la cota 1.071 m, la cota 1.780 m. Va fi destul de greu, cel puţin în prima porţiune, dar eu cred că sportivii vor depăşi telescaunul, la cât de bine se antrenează“, a declarat Toma Coconea.
Cei care doresc să participe la acest concurs o pot face înscriindu-se până joi seara (n.r. astăzi) pe pagina de socializare a sportivului Toma Coconea, unde mai pot găsi detalii despre traseu şi regulament. Concursul este dotat cu premii în valoare de 9.000 de lei şi îşi propune să promoveze Staţiunea Parâng ca destinaţie de vacanţă în această iarnă. (Sorin Blada, Agerpres)

One thought on “„Run the Lift”, întrecerea din Parâng

  • Interesant concurs dar … ceea ce mi-a atras atentia a fost inexactitatea unor date consemnate in articol. Mai concret, daca cotelele punctelor de plecare, respectiv de sosire, sunt 1071 m si 1780 m, ne punem intrebarea : cum a ajuns autorul articolului la la diferenta de 610 m in loc de … 709 m ? Cred ca „cineva” a preluat telefonic niste informatii intre care erau si cele doua cote precum si diferenta aferenta. Daca diferenta intre cote este de 709 m, explicatia poate fi gasita intre confuzia auditiva intre cifrele 6 si 7 (la sute de metri), iar aparitia lui 10 in loc de 09 (zeci si unitati) reprezinta „contributia” autorului articolului, prin rotunjire. Grea gazetaria cu „atatea calcule matematice complexe” ….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura