Sport

Rugby: Ştiinţa Petroşani mai speră să intre în play-off

Nicolae Gavrea

Etapa a XI-a din cadrul Campionatului Diviziei naţionale de rugby pentru seniori se va disputa la finalul acestei săptămâni, iar singura echipă de rugby din judeţul Hunedoara, Ştiinţa Petroşani, mai speră într-o calificare in extremis în play-off.

În etapa trecută, desfăşurată înainte de Paşti, Ştiinţa a jucat pe teren propriu, cu RCM Galaţi, a şasea clasată, şi a învins cu 29-10, rugbyştii din Valea Jiului primind şi un bonus ofensiv în acest joc, pentru înscrierea a patru eseuri. Cu această victorie, studenţii din Valea Jiului s-au apropiat la cinci puncte de locul patru din clasament (ultimul care aduce prezenţa în play-off) ocupat de RC Bârlad, care are 29 de puncte, dar moldovenii nu au jucat în etapa trecută. Jocul cu Tomiţanii Constanţa a fost reprogramat pe 3 mai, iar noul lider este Gloria Buzău, în urma unui succes categoric, cu 92-0, în faţa ultimei clasate, CSUAV Arad. Pe locul al doilea a urcat CS Năvodari, după 50-7, în faţa penultimei clasate, Bucovina Suceava.
Ştiinţa Petroşani va juca duminică, de la ora 10.00, pe teren propriu, cu Bucovina Suceava, şi este de aşteptat o victorie cu bonus ofensiv pentru formaţia din Valea Jiului, care rămâne cu o mică speranţă de a prinde play-off-ul pe ultima sută de metri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura