Romulus Zãroni, ţăranul ajuns ministru

Romulus Zăroni s-a născut la 28 aprilie 1906, în satul Nădăştia de Sus, de lângă oraşul Călan, din părinţii Ioan şi Eva. El a urmat şcoala primară de şapte ani în satul natal, Liceul „Decebal” Deva, o Şcoală Tehnică Agricolă în Germania, asimilabilă unei forme de învăţământ de specialitate, iar la vârsta de 50 de ani, în calitate de ministru al Agriculturii şi Domeniilor, a urmat şi Facultatea de Agronomie, cursuri fără frecvenţă, la Bucureşti. A fost căsătorit de două ori, din prima căsătorie au rezultat trei copii: Romulus, Victoria şi Remus, în prezent decedaţi, iar din a doua, cu Ştefania, un fiu, Ovidiu, colonel (r) pensionar, locuieşte în Bucureşti, Hunedoara şi Nădăştia de Sus.

Neam de ţărani înstăriţi de pe Valea Streiului
Ca om, provenea dintr-o familie de ţărani înstăriţi, economi şi înţelepţi de pe Valea Streiului (înrudiţi cu Densuşenii) în a cărui gospodărie, pe vremea lui se creşteau animale, erau maşini şi unelte agricole de performanţă ca tractor, batoze, pluguri, semănători, furnizate de uzinele de maşini agricole Rieger din Sibiu. Era cunoscut în viaţa satului românesc din Ardeal, economic, social şi cultural, era citit, avea legături cu ţăranii gospodari, cu moşierii şi agronomii din fermele model, se ocupa şi era preocupat de „ogorul românesc”, de agricultură şi creşterea animalelor, prin camerele de agricultură şi fermele model ale statului.
Din ianuarie 1933, împreună cu un grup de ţărani, printre care: Miron Belea, Ioan Moga Fileru, Dăneasă Samoilă, Petru Guia Moţu, Cranciova Ioan, Danciu Gheorghe, înfiinţează Frontul Plugarilor, la Ţebea, organizaţia politică a ţăranilor români, având ca scop mobilizarea la muncă şi luptă a maselor ţărăneşti, pentru libertate, prosperitate şi egalitate în şanse.
Fiind prieten bun cu Dr. Petru Groza, om cult şi politician democrat, îl determină să preia conducerea Frontului Plugarilor, iar Zăroni să fie vicepreşedinte, mişcarea fiind atât de puternică încât s-a răspândit în toată Transilvania, iar apoi, în toate judeţele din România, făcând acord cu Uniunea Maghiarilor din România şi înţelegere cu Blocul Democrat Social, în care se angajau să lupte în comun împotriva pericolului fascist.

Numit ministru în Guvernul Petru Groza
După al Doilea Război Mondial, aderă la constituirea Frontului Naţional Democrat FND şi alte partide de stânga, contribuind la guvernarea ţării cu aceştia prin Blocul Partidelor Democratice, sfârşind a se autodizolva în 1953.
Datorită marilor transformări şi convulsii socio-economice, urmate celui de-al Doilea Război Mondial, în primăvara anului 1945, agreat de sovietici, la 6 martie 1945, se instalează Guvernul Dr. Petru Groza, în care Romulus Zăroni este numit ministrul Agriculturii şi Domeniilor.
Romulus Zăroni ajunge ministru la agricultură, pentru că era un plugar gospodar, şcolit de familie şi societate, avea agricultura în sânge, în fizic şi port şi era omul de casă al lui Dr. Petru Groza, ce avea şi el moşii, care preţuia agricultura, simpatiza şi iubea ţăranii. Zăroni preia şi conduce destinele agriculturii româneşti în cele mai grele momente şi transformări (după război, secetă, sărăcie), dar şi nevoile crescânde ale poporului de a scoate ţara din impas în grelele împrejurări la vremea respectivă, România fiind ţară agrară.
Ca ministru al Agriculturii, în 23 martie 1945 (în plin război), aduce ţărănimii din România cea mai de preţ hotărâre pentru soarta ei: Legea pentru înfăptuirea reformei agrare, care pentru întâia oară în istoria ţării, se face dreptate celor care veacuri de-a rândul, au frământat „ogorul românesc” cu sânge vărsat pentru apărarea lui în timp de război şi cu sudoarea frunţii în vreme de pace.
Militează pentru reforma şi modernizarea agriculturii, împroprietărirea ţăranilor (şi alte categorii), participanţilor şi urmaşii celor care au luptat în al Doilea Război Mondial, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea unor instituţii de cercetare în toate ramurile agricole, asocierea ţăranilor plugari în ferme agricole de producţie, după model olandez (ţară vizitată cu o echipă de specialişti din toate ramurile agricole), realizând faptul că o agricultură eficientă se poate realiza numai pe suprafeţe mari de teren, folosind asocierea, comasarea, cercetarea, irigaţiile, îngrăşămintele, mecanizare şi în primul rând, omul – specialiştii în toate domeniile şi pregătirea acestora. Dar, ţara fiind sub ocupaţia şi influenţa sovietică, nu s-a putut împotrivi introducerii modelului rusesc, motiv pentru care a fost marginalizat, iar programele sale au fost cuplate cu cele ruseşti, ajungând la forma de transformare în agricultură, conform modelului sovietic.

Era un chiabur de mâna întâi, citit şi cultivat
Despre Romulus Zăroni, Corneliu Coposu vizitându-l acasă la Nădăştia de Sus, spunea că era un chiabur de mâna întâi, avea o bibliotecă impresionantă pentru un ţăran cu 7-800 de volume de cultură generală, politice şi de agronomie, a făcut un liceu german de specialitate, vorbea şi citea fluent nemţeşte, era un ţăran plugar cu o „fermă model” la vremea respectivă, dotată cu unelte şi animale, lucra pământul după reguli agrotehnice, obţinând rezultate după măsură. A profitat de statutul de ministru, şi-a părăsit soţia, pentru că nu a vrut să se înscrie în colectiv, s-a însurat cu o femeie mai tânără cu 20 de ani şi s-a mutat în casa reputatului jurnalist Pamfil Şeicaru, din Bucureşti.
L-am cunoscut în două rânduri, o dată în vara anului 1943, la Blaj, capitala fostului judeţ Târnava Mică, unde era organizată o mare adunare populară de pe Târnave a Frontului Plugarilor, unde venise îmbrăcat în portul ţărănesc, iar a doua oară, în iunie 1946, când eram elev la Şcoala Inferioară Horticolă din Turda, unde a venit ca ministru, în control.
După 1947, a fost nevoit a trece în alte funcţii: ca ministrul Cooperaţiei, timp în care împreună cu Dr. Petru Groza şi grupul deputaţilor a Frontului Plugarilor a organizat cooperativa de plante medicinale Orăştie, pe care a ajutat-o cu spaţii de lucru şi pământ. Apoi, a fost director general al Centrocoop şi director la ferma Roşia.
În mandatul său de ministru al Agriculturii şi Domeniilor, a colaborat cu prof. Gheorghe Ionescu Siseşti, directorul Institutului de Cercetări Agricole Bucureşti, pentru îndrumarea agriculturii şi aplicarea cercetărilor ştiinţifice în condiţiile noastre specifice de: mediu, pământ, climă, la plante şi animale. A organizat centre de staţiuni de maşini agricole (exemplu, regiunea Hunedoara, la Orăştie şi Miercurea Sibiului), a contribuit la îmbunătăţirea şi ameliorarea rasei de ovine ţurcană, prin infuzie de berbecuţi şi mieluţe din rasa ţigae, transferate din Dobrogea şi Bărăgan, aduse în Ardeal, îndeosebi în Poiana Sibiului. A contribuit la formarea rasei de porci Negru de Strei, prin infuzie cu vieri rasa Negru Berk, aduşi din Banat în platoul Luncanilor, care s-a format şi trăieşte şi azi în Bazinul Streiului.
A plecat din sat, pentru îndeplinirea funcţiilor pentru care a fost numit, dar nu a uitat nici un moment locurile natale, făcând numeroase vizite la Nădăştie şi în judeţ, a ajutat locuitorii satelor, a introdus curentul electric şi a sistematizat şi construit drumuri în zonă, dar mai ales în sat. A cumpărat pe cheltuiala proprie câteva terenuri în centrul satului Nădăştie, materiale de construcţii şi cu plugarii din sat a ridicat un Cămin Cultural, fiind recunoscut şi în prezent ca un adevărat fiu al satului.
A murit la 25 octombrie 1962, în urma unui infarct miocardic şi este înmormântat la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.

Dan Macarie,
membru al Societăţii Naţionale de Istorie şi Retrologie Agrară – filiala Hunedoara-Deva