Romii, sărbătoriţi cu campanie anti-SIDA

9 aprilie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, sărbătorită în întreaga lume ieri, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara a desfăşurat o campanie care urmăreşte eliminarea prejudecăţilor faţă de persoanele seropozitive, dar şi adoptarea de către acestea a unui comportament sexual sănătos, pentru a preveni transmiterea SIDA.

Prevenire, în primul rând

„Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului se axează pe informarea corectă a tinerilor romi despre HIV/SIDA, modul în care se transmite şi se poate evita infectarea cu HIV şi eliminarea prejudecăţilor în legătură cu persoanele seropozitive. De asemenea, urmărim ca tinerii romi să adopte un comportament sexual sănătos, pentru a preveni transmiterea bolilor cu transmitere sexuală şi implicit, răspândirea infecţiei HIV”, a declarat directorul DGASPC Hunedoara, Viorica Popescu. În cadrul proiectului au fost efectuate deja şapte din cele 10 sesiuni de informare planificate, prilej cu care au fost distribuite prezervative şi materiale informative. Temele abordate în discuţiile cu tinerii s-au referit la igiena personală şi starea de sănătate, riscurile infectării cu HIV sau alte boli cu transmitere sexuală şi evaluarea factorilor de risc.

Proiect de mii de euro

„Campania de prevenire a transmiterii HIV/SIDA în rândul copiilor şi tinerilor romi”, realizată de DGASPC Hunedoara, este finanţată de Fondul Global, prin intermediul fundaţiei „Romanian Angel Appeal“, cu o sumă în valoare de peste 6.000 de euro. Beneficiari sunt 250 de copii şi tineri romi, cu vârstele cuprinse între 15 şi 29 de ani, din localităţile Haţeg, Petroşani, Vulcan şi Lupeni.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii

Vorbeşte lumea prin târg că unul dintre şefii cu chipiu dintr-o instituţie publică hunedoreană, care ar trebui să fie o...

Cine ne „epilează” buzunarele?

Profită de neatenţia oamenilor şi se servesc cu tot ce le pofteşte inima din buzunarele acestora. Asta fac hoţii din...

Reîncepe handbalul

Handbalistele de la Cetate Deva (locul opt, cu 21 de puncte) îşi joacă ultima carte în cursa pentru cupele europene...

Închide