Educatie si cultura

Românii nu mai cred cã pot reuşi prin muncã

04 X 1 muncitor1

Problemele economice au influenţat atitudinea românilor faţă de beneficiile muncii, doar 39 la sută dintre ei declarându-se încrezători în 2009 că pot reuşi muncind asiduu, faţă de 71 la sută care afirmau acelaşi lucru în 2005, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Gallup.

Preocupaţi de viitorul economic nesigur
Majoritatea românilor, respectiv 54 la sută, susţin în prezent că nu pot reuşi prin muncă asiduă, de două ori mai mulţi decât în 2005, potrivit studiului, publicat pe site-ul Institutului Gallup. Studiul identifică o relaţie strânsă între atitudinea respondenţilor faţă de viitorul lor economic şi încrederea lor în mobilitatea socială. Respondenţii care susţin că economia României merge mai rău sunt mai puţin înclinaţi să creadă că dacă vor munci asiduu vor reuşi. Acelaşi lucru este valabil pentru cei care susţin că standardele lor de viaţă descresc. Studiul identifică această relaţie în sondajul din aprilie, dar nu o regăseşte în mai 2007, în timpul creşterii economice a României.
Gallup a descoperit că în iulie 2005, respondenţii care declarau că viitorul lor economic se înrăutăţeşte, erau mai înclinaţi să creadă că dacă vor munci din greu, vor reuşi. Gallup nu a putut analiza relaţia cu respondenţii care susţin că economia naţională şi standardele de trai sunt mai bune, deoarece foarte puţini au afirmat acest lucru în aprilie 2009.

Fenomenul corupţiei, încă larg răspândit
Studiul realizat de Gallup se referă şi la corupţia în afaceri şi la nivel guvernamental, concluzia fiind că percepţia în ambele domenii este relativ neschimbată faţă de 2005 – opt din zece respondenţi considerând că fenomenul corupţiei este larg răspândit în domeniul afacerilor şi cel guvernamental. În iulie 2005, ca şi în mai 2007, respondenţii care erau de acord că fenomenul corupţiei este răspândit în cele două domenii erau mai înclinaţi să creadă că pot reuşi prin muncă asiduă. În aprilie 2009, în plin declin economic, această relaţie s-a inversat. Gallup a comparat şi încrederea românilor în guvern, în sistemul judiciar şi tribunale, precum şi în instituţiile financiare şi bănci. Nici una dintre aceste variabile nu are un efect consistent asupra atitudinilor faţă de mobilitatea socială aşa cum este cazul percepţiei respondenţilor faţă de viitorul lor economic. Dacă atitudinea faţă de economie va continua să se deterioreze, la fel se va întâmpla şi cu atitudinea faţă de mobilitatea socială şi, probabil, faţă de productivitatea muncii.

One thought on “Românii nu mai cred cã pot reuşi prin muncã

  • Romanii o vor duce bine si vor fi bogati când toti vor fi politicieni,asa ca la alegerile viitoare toti să se treaca pe listele de voturi de la 18 ani in sus si atunci sa veyi trai pe vatrai! ALTFEL TOT IN SARACIE VOR TRAI SPRE DEOSEBIRE DE POLITICIENI….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura