România, altfel

Câteodată, sunt de-a dreptul exasperat de mulţimea evenimentelor negative. Nu e doar părerea mea aceea conform căreia oamenii se chinuie să găsească ceva de care să se bucure, să uite de salarii tăiate şi de regretul că nu au părăsit ţara atunci când li s-a ivit ocazia sau când erau mai tineri.
Şi totuşi…
Duminică, timp de câteva ore, am uitat de Băsescu şi de Boc, am uitat că sunt în România crizei şi am avut impresia că se află într-o ţară normală, care are şi oameni talentaţi, cu idei bune, nealterate de cine ştie ce factor perturbator. Motivul – unul relativ simplu: am vizitat Salina Turda. Poate aţi fost. Dacă nu, vă invit s-o vizitaţi. Săptămâna trecută, vă recomandam piesa „Faust”, montată la Teatrul de stat „Radu Stanca” din Sibiu, acum, vă voi spune că Salina Turda a fost amenajată cu fonduri europene şi merită văzută. S-a făcut acolo o treabă profesională, nu am văzut alte saline, ca să am termen de comparaţie, dar nu i-am găsit cusururi.
Turda este la 135 de kilometri de Deva. Înainte de a pleca la drum, puteţi vizita pagina web a salinei, la adresa http://www.salinaturda.eu/. E bine făcută, veţi afla totul, orar de vizitare, preţ, puteţi vedea şi fotografii, care nu vor face decât să vă mărească apetitul pentru o excursie de sfârşit de săptămână.
Sute, poate chiar peste o mie de vizitatori – cel puţin, aşa a fost duminică. E curat, e linişte, sunt interdicţii de bun-simţ, care sunt respectate. Pătrunzi într-un munte de sare, traseul începe banal şi se termină impresionant, cu o panoramă la 120 de metri sub o punte îngustă, înţesată de oameni care nu încetează să admire, să se mire şi să facă fotografii. În salină, o roată de agrement, scenă, teren de tenis/handbal, bowling şi minigolf, ba chiar şi un lac cu bărci. Poţi ajunge pe scări sau cu lifturile, de sus picură din când în când apă sărată, totul în jur e sare stratificată în culori de la alb strălucitor, până la verde închis, translucid, aproape de negru. În interior sunt 12 grade – îmbrăcaţi-vă bine…!
După două ore de plimbat şi admirat, drumul spre casă mi s-a părut plăcut, nu a fost foarte aglomerat, iar norii grei şi ploaia torenţială au completat decorul suprarealist al salinei. Şi vă mai spun ceva – dacă vreţi să vă opriţi pe drum să mâncaţi, mergeţi la Petreşti, cinci kilometri de Sebeş. Întrebaţi acolo de Casa Damian. O să vă convingeţi că în ţara asta se poate mânca excelent, la preţuri super-decente şi cu servire ireproşabilă.