Sport

Risipă de efort pentru promovare

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara şi-a reluat, ieri, pregătirile pentru retur, iar oficialii, jucătorii şi antrenorii s-au arătat optimişti şi dispuşi să se dea şi de trei ori peste cap pentru a-şi atinge obiectivul de a urca în eşalonul doi al fotbalului românesc.

Nouă jucători în probe

Alb-albaştrii au avut cea mai scurtă vacanţă dintre fotbaliştii echipelor din judeţ, întrucât antrenorul Ioan Petcu a dat startul pregătirilor pentru retur, ieri, la Stadionul „Michael Klein”. Primul antrenament la care au participat 17 jucători din vechiul lot şi şase noi fotbalişti aflaţi în probe a fost supervizat şi de noul preparator fizic al echipei, Ştefan Beregszaszy. Cu excepţia lui Todea, Ban şi Ilaş, care au anunţat că întârzie din cauza traficului aglomerat, toţi cei convocaţi au fost prezenţi la reunire. Lista jucătorilor noi aflaţi în probe îi cuprinde pe: Mircea Ilie – vârf şi Urda – fundaş dreapta (ambii ex-Minerul Lupeni), Daia-fundaş dreapta (ex-Jiul Rovinari), B. Roiu-mijlocaş (Textila Cisnădie), M. Costea-mijlocaş (IS Cîmpia Turzii) şi A. Doroi-mijlocaş (AS Hercules Băile Herculane, Liga IV). Azi, mai sunt aşteptaţi să sosească Roman (mijlocaş, CFR Craiova), Ignat (fundaş central, ex-Minerul Lupeni) şi un atacant nigerian de 20 de ani. „Componenţa lotului va fi definitivată până în data de 23 ianuarie, când se va pleca în cantonament. Vor mai fi aduşi şi alţi jucători la teste, iar dacă vom găsi fotbalişti mai valoroşi decât cei pe care-i avem acum sub contract, e posibil să renunţăm la cei mai slabi. Venirea preparatorului fizic Ştefan Beregszaszy este foarte utilă, întrucât el are o mare experienţă în alcătuirea programelor de pregătire fizică”, a spus antrenorul Ioan Petcu. Există zvonuri, că FC Hunedoara vrea să aducă în probe şi câţiva jucători sud-americani.

Program bine pus la punct

Programul de pregătire al echipei a fost stabilit aproape până la cel mai mic amănunt. „Vom începe cu o perioadă de reacomodare la efort la Hunedoara, iar din 23 ianuarie până în 2 februarie, vom efectua un stagiu de pregătire la Băile Felix. Pe lângă acest cantonament, e posibil să mai efectuăm un stagiu de pregătire în Austria, pe care încearcă să-l perfecteze finanţatorul Cornel Ene. Avem deja stabilite şi datele amicalelor şi ştim 90 la sută dintre echipele cu care vom juca”, a spus Ioan Petcu. Încă din cantonamentul de Felix, FC Hunedoara va demara seria jocurilor amicale de verificare. După primul meci cu lidera Ligii a IV-a din judeţul Bihor, FC Sînmartin, hunedorenii vor mai susţine alte şapte-opt amicale, între adversare fiind Voinţa Sibiu, UTA, ACU Arad, Textila Cisnădie şi Arieşul Turda.

Cred în şansa lor

Tehnicianul Ioan Petcu a spus că e optimist în privinţa şanselor de promovare, chiar dacă alb-albaştrii au de recuperat o diferenţă de cinci puncte faţă de lidera turului, Luceafărul Oradea. „Cele cinci puncte pot fi recuperate cu uşurinţă, dacă vom avea un start bun şi vom deveni o echipă competitivă în scurt timp. Avem un program mai uşor decât adversarii şi suntem optimişti, deşi Luceafărul a achiziţionat mai mulţi jucători buni”, a spus Petcu. Antrenorul alb-albaştrilor a precizat că doreşte ca echipa să promoveze prin forţele proprii şi prin practicarea unui fotbal de calitate. „Am păstrat în lot jucătorii serioşi, cu caracter de învingători şi cu disponibilitate la efort şi vom alege şi în continuare tot astfel de fotbalişti. Sunt convins că toţi vor face risipă de efort pentru a promova prin forţele proprii şi nu se vor baza pe varianta de rezervă anunţată de patronul Cornel Ene, care a spus că e dispus să cumpere un loc în liga secundă. Fotbaliştii ştiu că numai dacă ajung pe primul loc prin rezultate îşi primesc banii din contracte şi bonusurile promise, aşa că vor lupta să îndeplinească obiectivul, prin fotbalul etalat de ei în teren”, a precizat Petcu.

Lotul echipei FC Hunedoara: Pascal, C. Moldovan, Băeşu,-portari, Trăşcan, Geacă, Sabou, R. Doroi, A. Costea, Şandor, Ilaş, Hodor, Danciu, Păcurar, Ban, Samoilă, R. Cristian, Păun, Todea, Gideon.

Programul partidelor amicale: 29 ianuarie, cu FC Sînmartin, la Băile Felix; 2 februarie, cu Voinţa Sibiu, la Hunedoara; 3 februarie, cu UTA, la Arad; 9 februarie, cu Textila Cisnădie, în deplasare; 12 februarie, cu ACU Arad, în deplasare; 16 februarie, cu Arieşul Turda, la Hunedoara; 19 februarie, cu Gloria Arad, în deplasare; 23 februarie, cu UTA sau Voinţa Sibiu, la Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura