Sport

Ring încins la poalele Cetăţii! Duminică are loc a doua ediţie „Fight Zone”!

Iubitorii sporturilor de contact din judeţ vor avea parte de un eveniment pe cinste chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, duminică urmând să aibă loc la Sala Sporturilor din Deva, gala „Fight Zone – La poalele Cetăţii”. Publicul se va delecta cu 18 dispute de box, kickbox şi MMA, main eventul serii urmând să fie înfruntarea dintre Eugen Mailat şi Dan Nicolae.

Patru deveni urcă în ring
Evenimentul este organizat de clubul ACS Pera Box Deva şi va începe la ora 19.00 iar biletele vor costa 30 de lei în tribune şi 75 de lei la mesele VIP, aflate lângă ring. În programul serii se află 18 înfruntări, între care 11 de kickbox, şase de box şi una de MMA, 36 de luptători urmând să urce în ring. De la clubul ACS Pera Box Deva vor urca în ring Florin Bode, Andrei Duceag, Ionuţ Grigorescu şi Eugen Mailat. Pe lângă ei vor fi prezenţi sportivi din Bucureşti, Timişoara, Arad, Zalău, Cugir, Alba Iulia, Curtea de Argeş, Oradea, Gura Humorului, Haţeg, Râmnicu-Vâlcea şi Petroşani.

Spectacol asigurat
Ovidiu Ioiescu, de la ACS Pera Box Deva, principalul organizator al galei, speră ca sala să fie plină, dând asigurări că publicul prezent va asista la un spectacol deosebit. „Vor fi dispute frumoase, din trei stiluri, box, kickbox şi MMA. Vin sportivi cunoscuţi, din toate colţurile ţării, dar şi patru deveni de la ACS Pera Box, care sper să fie încurajaţi cu căldură. Vom avea şi o prezentare de modă, dar şi animatoare care vor dansa în pauze. Sunt singur că va fi un spectacol frumos”, a spus Ovidiu Ioiescu. Main-eventul serii va fi disputa de box dintre deveanul Eugen Mailat şi Dan Nicolae. (Ovidiu Mănăstire)

2 comentarii la „Ring încins la poalele Cetăţii! Duminică are loc a doua ediţie „Fight Zone”!

  • Hopaaa Dan Nicolae doarme hunedoara crapa deva nr1 de fiecare data.lasatine cu batranelu vostru la asta trebuia sa i faceti un meci cu antrenoru ala de la auto de injura subala il batea rau.api tiganu asta rupe splina in el

  • Iarasi tiganii aranjate Marca PERASIFON. pe cind un meci de box intre Cele mai Mari sifoane din Deva – Perasifon cu Litera praduitoru.? Doua zdrente.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura