Sport

Revanşă cu dedicaţii speciale

Autobergamo a reuşit al doilea rezultat de 6-1 consecutiv, după cel cu United Galaţi, trecând pe teren propriu de Dunărea Călăraşi, singura echipă care o învinsese în acest sezon. A fost o victorie desăvârşită în repriza secundă, după un meci în care, pentru deveni au marcat doar „stranierii”.

Bara, aliatul oaspeţilor
În faţa unui adversar care îi administrase o înfrângere neaşteptată în turul campionatului şi într-o zi specială pentru preşedintele Dorin Popa şi antrenorul Florin Ignat, care îşi sărbătoreau ziua de naştere, Autobergamo a ţinut să facă un meci deosebit. Dar dorinţa prea mare a dus la multe momente de neconcentrare la finalizare în prima repriză, în care alb-vişiniii au ratat enorm. Pânzaru a dat tonul ocaziilor, în primul minut, cu un şut la colţul scurt de la 10 metri, pe lângă poartă, iar cinci minute mai târziu, Obadă a nimerit bara laterală. Peste alt minut, Vlad Iancu şi-a încercat şi el norocul din propriul careu dar din nou, bara l-a salvat pe Moldovanu. De altfel, pe parcursul întregului meci, devenii au lovit de şapte ori bările porţii oaspete.

Toniţa a menţinut avantajul minim
Scorul a fost deschis de internaţionalul moldovean Sergiu Tacot, care a şutat perfect din unghi, la colţul lung, după o pasă a lui Cristi Matei. La pauză se putea intra la egalitate, după ce Autobergamo a comis a şasea greşeală de echipă, fiind penalizată cu lovitură de la 10 metri. Petrişor Toniţa a deviat însă pe lângă bară şutul lui Vîrlan iar gazdele au încheiat prima parte cu un avantaj minim.

Ique, la cel mai bun meci pentru Deva
Soarta partidei s-a decis în primele cinci minute ale reprizei secunde, interval în care gazdele au punctat de trei ori. Mai întâi, Nuno Coco l-a învins pe Moldovanu din pasa lui Florin Matei iar Ique a reuşit o „dublă”, cu două şuturi puternice de la distanţă. Imediat, Vîrlan a redus din diferenţă, înscriind din careu după o minge pierdută de Obadă, dar decarul devean şi-a luat revanşa, refăcând diferenţa de patru goluri cu o execuţie simplă, din unghi, după o pasă a lui Ique. Scorul final, 6-1, a fost stabilit de Paulo Ferreira, acesta deviind la colţul lung o minge trimisă spre poartă de Nuno Coco. O victorie frumoasă pentru Autobergamo, dedicată sărbătoriţilor zilei, un succes care demonstrează că trupa lui Florin Ignat se apropie încet-încet de forma maximă.

AUTOBERGAMO 6 (1)
Iancu – F. Matei, C. Matei (cpt.), Paulo Ferreira, Nuno Coco. Au mai jucat: Toniţa – Pânzaru, Ignat, Obadă, Tacot, Ique, Drăgoiu. Antrenor: Florin Ignat
DUNĂREA CĂLĂRAŞI 1 (0)
Moldovanu – Movileanu (cpt.), Plugaru, Krstic, Radu. Au mai jucat: Cinaru – Şotîrcă, I. Dumitru, Vîrlan. Tomescu. Antrenor: Marian Şotîrcă
Arbitrii: Marian Ivănescu (Bucureşti) – Daniel Decă (Brăila)
Au marcat: Tacot (11), Nuno Coco (21), Ique (24, 25), Obadă (33), Paulo Ferreira (34) – Vîrlan (25)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori – 600 (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura