Retezatul, la 75 de ani

17 septembrie 2010 | 3 Comentarii

Nici nu ştii cum trec anii, s-ar putea spune…
Evident, nu eram născut la vremea când biologul Alexandru Borza a reuşit să înfiinţeze, în 1935, Parcul Naţional Retezat, prima arie protejată din România. Asta se cheamă un om cu viziune. Mult timp, Retezatul aşa a şi rămas, printre puţinele monumente naturale protejate din ţară, până i s-a alăturat Delta Dunării. După 1989, parcurile naturale s-au înmulţit, dar cred eu (scuzat să-mi fie orgoliul de hunedorean…) că Retezatul are un ascendent, inclusiv prin modul în care este administrat.
Alexandru Borza a fost, fără îndoială, un om cu viziune. A înfiinţat, la Cluj, Institutul botanic, Grădina botanică (în prezent îi poartă numele) şi Muzeul botanic. Pentru că a fost şi prelat greco-catolic, comuniştii l-au arestat în 1948, dar bineînţeles că asta nu-i ştirbeşte cu nimic meritele, unanim recunoscute.
Roadele muncii sale nu s-au văzut imediat, ci în timp. Nu putea şti Borza, în 1935, cât de mult preţ se va pune pe conservarea mediului la finalul mileniului II şi începutul celui de-al III-lea. A realizat importanţa şi unicitatea acestui masiv muntos, a determinat adoptarea unei legi prin care să fie protejat. Spun asta, cu gândul la pădurile distruse din nordul Moldovei, tăiate la ras şi vândute ca materie primă, într-o ţară care a uitat brusc cum se fabrică mobila – cel puţin dacă vindem, să vindem şi ceva inteligenţă, nu doar resurse primare, ca africanii. Nu că aş avea ceva cu ei, dar aşa se întâmplă…
Cu riscul de a-mi atrage critici, vă voi spune şi că nu prea sunt eu de acord cu restituirile masive care s-au făcut din patrimoniul parcului şi sper ca proprietarii să nu vadă în muntele ăsta vreo rezervă de lemne pentru cine ştie ce fabrică de cherestea, cum ar fi cea de la Sebeş, spre exemplu. Nu de alta, dar legile la noi au prea multe portiţe şi se fac prea multe presiuni când vine vorba de protecţia mediului. Înfiinţarea Administraţiei Parcului Naţional Retezat a fost un uriaş pas înainte, dar a se trece peste opiniile specialiştilor de acolo ar fi un pas tot atât de uriaş înapoi.
Protecţia Retezatului, acum şi pe viitor, ar fi un semn că ne putem cumva ridica la nivelul viziunii şi aspiraţiilor lui Alexandru Borza.

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. maria spune:

    DUPA amaraciunea de ieri, azi despre Retezat punctati niste lucruri care ne dau fiori noua celor care iubim Retezatul for ever!de cine depinde totusi sa nu ni-l pustiasca speculatorii? categoric restitutiointegrum in cazul padurilor nu este bine venita si totusi la „gura sobei” am auzit de un sef de ocol care a facut frumosi banisori cu padurea in asa fel incit si-a cumparat o casuta in SUA, ba mai are tot acolo cumparat pe banisori din Romania si un azil de batrini, ba mai are si niste apartamente prin Europa…nu sunt povesti SF sunt fapte reale din anii cind noi ne bateam pe ziare si polemica pro sau contra Iliescu si nu ne vindeam tara, altii in schimb au vindut intr-atit cit sa le ajunga si sa ajunga la fereala…apoi au venit speculatorii financiar, unul a fost pus azi in libertate, deci atit a tinut de joi pina joi arestul Vintului, nu sunt justitiara si nu doresc raul nimanui, dar prea se spune vai saracu mogul ca avea presedintele ceva cu el si niciodata nu se amintesc victimele acelei mega excrocherii, care in fapt sunt sarace cu adevarat…asa ca merita sa facem un album foto cu Retezatul ca nu se stie pina cind padurile acelea vor mai fi paduri…

  2. sever mateuca spune:

    da. mai sandule, e bine graiesti ca din carti !

  3. dana neamtu spune:

    Interesant si bine scris articolul dlui Gruian- mare iubitor si sprijinitor al Retezatului. Interesant si comentariul Mariei. Se refera oare la un fost sef de la ocolul Pui? El sa fi facut acele escrocherii (cu s, nu cu x)? Ar trebui foarte multi bani sa cumperi cele listate in comentariu. Cred ca pe undeva se exagereaza.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
O beizadea şi-a răpit şi snopit în bătaie iubita

Cu mintea întunecată, pentru că prietena sa nu mai vroia să fie împreună cu el, un tânăr de 18 ani,...

Din agresor, a ajuns victimă

Un pensionar din Uricani susţine că a fost bătut cu bestialitate de către angajaţii care asigură paza Spitalului Municipal Lupeni...

Sindicaliştii picheteazã, din nou, Prefectura

Peste 300 de membri ai sindicatelor afiliate Confederaţiei Naţionale „Cartel Alfa”-filiala Hunedoara vor picheta, luni, Prefectura Hunedoara. Sindicaliştii cheamă alături...

Închide