Resfinţirea bisericii din satul Boiţa

14 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Magdalena Şerban

Sâmbătă, în satul Boiţa, din comuna Răchitova, a fost mare sărbătoare. Oamenii satului, cu mic cu mare, au luat calea bisericii pentru a participa la un eveniment important în cadrul comunităţii locale. Este vorba de slujba de resfinţire a bisericii ortodoxe din Boiţa, având hramul „Înălţarea Domnului”, şi care a fost restaurată în interior şi în exterior. La Liturghia de resfinţire, oficiată de un sobor de 12 preoţi, avându-l în frunte pe PS Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, au participat peste 400 de credincioşi, locuitori ai comunei Răchitova şi numeroşi invitaţi.

Un primar cu sufletul către Dumnezeu…

Cu încredere în Dumnezeu şi în puterea omului, primarul comunei Răchitova, Eugen Dorel Băiconi, este cel care a făcut tot posibilul ca biserica ortodoxă din Boiţa să fie renovată în totalitate. Banii au fost bine gospodăriţi, astfel încât fondurile locale, cei 10.000 de lei asiguraţi de Consiliul Judeţean, şi donaţiile fiecărei case din Boiţa, timp de patru ani, au făcut posibilă restaurarea lăcaşului de cult.

Se cuvine să arătăm că pictura din interiorul bisericii a fost realizată de mâna unui om priceput, pictorul Ioan Albulescu, din Bucova, judeţul Caraş Severin, a cărui şase decenii de viaţă i-au redat experienţa necesară, pentru a da parcă viaţă picturilor bisericeşti în stil bizantin. Absolvent al Şcolii de pictură bisericească de pe lângă Patriarhia Română, pictorul a fost ajutat în munca lui de către un tânăr de 15 ani, din Răchitova, Paul Savin, care pe lângă multă credinţă, a dovedit şi hărnicie.

…şi un preot dăruit

Primarul Eugen Dorel Băiconi ştie foarte bine că atunci când o biserică este sfinţită, atunci, se poate discuta despre o comunitate unită. „Pot să spun că nu am văzut oameni mai uniţi de Dumnezeu, ca aceia care au pus umărul la renovarea bisericii. Iar despre preotul Mihai Herban, care a slujit până acum o săptămână bisericii de aici, nu am decât cuvinte de laudă şi respect. S-a dedicat acestei biserici, precum realizării unui vis”, spune edilul şef al comunei Răchitova. Şi, într-adevăr, era un vis, unul al comunităţii de aici, care a venit cu mare bucurie în suflet la slujba de resfinţire. „Îmi pare foarte rău că preotul Mihai Herban, care a slujit bisericii noastre, a fost repartizat la o biserică din comuna Şoimuş, însă, am încredere că Dumnezeu a ordonat astfel lucrurile. Poate şi cei de acolo au mare nevoie de un om bun ca el, aşa cum am avut şi noi. Mă bucur că munca lui a fost răsplătită, în cadrul slujbei de Liturghie de la Boiţa, preotul Mihai Herban fiind ridicat la grad de iconom“, ne spune primarul.

Mai sunt şi alte biserici

Primarul Eugen Dorel Băiconi precizează că, zilele acestea, au fost finalizate şi lucrările de renovare a bisericii ortodoxe din Vălioara, a cărei slujbe de sfinţire va avea loc în 19 octombrie. „Ne-a ajutat bunul Dumnezeu şi am finalizat lucrările şi la biserica din Vălioara. Mai urmează să facem o alee la intrarea în biserica din Ciula Mică şi, de la anul, să ne concentrăm şi pe lăcaşurile de cult din Ciula Mare şi Răchitova“, arată edilul şef al comunei.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Atitudine câştigătoare

Handbalistele de la Cetate Devatrans au avut mai multă încredere în forţele proprii şi s-au impus la limită, scor 28-27...

Hoţi de cablu telefonic, la atac de poliţişti

Doi tineri din municipiul Hunedoara, unul de 20 de ani şi celălalt de 33 de ani, au fost prinşi în...

Izbaşa străluceşte din nou

Gimnastele Sandra Izbaşa (foto) şi Ana Porgras, revenite după accidentări serioase, au câştigat finalele la bârnă şi sol, la concursul...

Închide