EvenimentFlash

Recompensă de 2.000 de euro pentru informaţii despre trei motociclete furate

Natalia Bumbac

Trei motociclete de teren au fost furate dintr-un complex turistic şi de agrement de la noi din judeţ. Bikerii participau la evenimentul Transilvania Enduro.
„Facem apel la toţi cei care pot oferi informaţii în legătură cu furtul din noaptea de duminică 15 aprilie 2018, când în intervalul orar 2:30-4.00 au fost furate trei motociclete (un KTM 300 xc model 2018; un KTM 300 exc model 2017 şi un GASGAS 300 model 2018) din Arsenal Aqua Park Orăştie. Orice informaţie care poate duce la prinderea hoţilor ne-ar fi de mare ajutor. Se oferă 2.000 de euro recompensă celui care dă informaţia clară despre hoţi şi recuperarea motocicletelor”, au scris cei de la Transilvania Enduro pe Facebook.
Tot pe reţeaua de socializare apare un mesaj de mulţumire adresat organizatorilor pentru despăgubirile date celor cărora le-au dispărut bolizii pe două roţi. Comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, a declarat că s-a deschis dosar penal pentru furt calificat, autorii faptei fiind căutaţi. Totodată, se fac verificări în privinţa modului în care organizatorii aveau asigurată paza, conform prevederilor legale. Valoarea celor trei motociclete se ridică la circa 20.000 de euro.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura