Politica si administratie

Recalculări pentru pensionarii cu pensii anticipate parţial din perioada 2011 – 2016

Modificarea adusă Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care dă dreptul pensionarilor cu pensie anticipată parţial, ieşiţi în pensie între 2011 şi 2016, să li se recalculeze veniturile, a fost publicată în Monitorul Oficial (MO).

„Parlamentul României a votat o lege prin care se corectează o nedreptate făcută pensionarilor din România – beneficiarii de pensie anticipată parţial (cu penalitate). Mai exact, celor ieşiţi la pensie în perioada 1 ianuarie 2011 – iulie 2016, când printr-o modificare legislativă a fost schimbată grila de penalităţi care a dus la situaţia ca un pensionar care avea o vechime mai mare în trecut să plătească aceeaşi penalitate cu un pensionar care avea o vechime mai mică. De exemplu, în trecut, dacă îţi lipseau cinci ani sau un an ori şapte ani, opt era maximum, plăteai aceeaşi penalitate de 45 la sută. Pe noua grilă, dacă ai şapte ani vechime poţi plăti doar 15 la sută penalitate. Ceea ce s-a votat acum, Legea nr. 216/2017, prevede ca posesorilor de pensii anticipate parţial aflaţi în plată li se poate recalcula pensia cu o penalitate mai mică în funcţie de vechime, după noua grilă, mai avantajoasă. Recalculările se vor face la cerere”, a explicat deputatul PSD, Ilie Toma (foto).
În textul legislativ publicat în MO se mai arată că drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării cererii la Casa teritorială de pensii. (N. Bumbac)

One thought on “Recalculări pentru pensionarii cu pensii anticipate parţial din perioada 2011 – 2016

  • Da cu reducerea cu doi ani pt zona poluata hunedoara cum a rămas?
    Ca în tren?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura