Rangul unu, rangul doi
Volodia Macovei
Birocraţia, analfabetismul burduşit cu putere, lăcomia şi corupţia ţin România împărţită în ranguri, iar aceste ranguri înseamnă tratament diferit pentru cetăţeni, dar şi pentru firme. Forţând puţin nota, să spunem că putem analiza doar două mari ranguri: unu şi doi.
Cetăţeanul de rangul unu este acel cetăţean căruia nu i se poate întâmpla nimic care să-i tulbure tihna. El este vizibil prin ochii legii doar teoretic, practic, legea neproducând efecte asupra sa. El este cu adevărat deasupra legii, deasupra Constituţiei, deasupra normelor şi regulilor. Cetăţeanul de rangul unu poate fura fără oprelişte, poate conduce mut de beat maşina, fără să fie oprit sau, dacă este oprit şi sancţionat, poliţistul curajos este cel care va avea de suportat consecinţele nefastului său gest. Cetăţeanul de rangul unu este politician sau client al politicienilor. El nu este deranjat de fisc sau de procurori decât rar, iar atunci când este deranjat, povestea se încheie tot în favoarea sa.
Firma de rangul unu este cea care poate face concurenţă neloială fără să fie sancţionată, poate lucra fără avize şi autorizaţii, poate face dumping şi monopol în maximă libertate, primeşte toate contractele pe bani publici posibile, face datorii uriaşe şi i se şterg cu buretele guvernamental.
De cealaltă parte, cetăţeanul de rangul doi este cel care face opt ani de puşcărie pentru două căpiţe de fân sau trei ani de puşcărie pentru trei ştiuleţi. Pe el îl opreşte mereu agentul rutier şi nu scapă niciodată fără o pedeapsă ca la carte. Cetăţeanul de rangul doi este obligat, chiar dacă moare de foame, să-şi plătească toate impozitele şi taxele la timp, altfel, fără nici o îngăduinţă, fiscul îi blochează conturi în bancă. El este cel care nu are loc în politică sau în preajma politicienilor, pentru că nu este nevoie de el decât la alegeri. Tot el este cel care este dat afară din slujbă între primii, cel care niciodată nu va primi o slujbă în zona autorităţilor publice, cel care nu va primi o locuinţă şi, în sfârşit, cel a cărui părere nu contează.
Firma de rangul doi este cea presată de tot sistemul birocratic, oprimată de concurenţa de rangul unu, înghesuită spre faliment, umilită de fisc, cea căreia nu i se şterg sau amână niciodată datoriile, cea paralizată prin toate mijloacele.
Între rangul unu şi rangul doi nu e nimic.
