Comunitate

Rampele de acces pentru persoanele cu dizabilităţi sunt o rara avis la Petroşani

Natalia Bumbac

Nici după 10 ani de la intrarea în vigoare a legii care obligă asigurarea accesului pentru persoanele cu dizabilităţi motorii în instituţii publice, acestea din urmă nu s-au conformat în totalitatea lor. Cel mai bun exemplu este situaţia din Petroşani. În municipiu sunt unităţi şcolare, medicale sau juridice care nu au rampă de acces pentru persoanele cu handicap. Ca să nu mai vorbim despre însuşi Serviciul de Asistenţă Socială al primăriei localităţii, care nu are o astfel de platformă la intrare. Dar, ceea ce pare a fi cel mai grav în toată această împrejurare este reacţia palidă a celor responsabili cu protecţia persoanelor cu dizabilităţi.

„Bătea cu cârja în geam”
Problemele din Petroşani ne-au fost relatate de către un fost consilier local al municipiului, Viorel Pascu (foto mic). Acesta ne-a spus că de doi ani încearcă să atragă atenţia celor responsabili cu remedierea lor, adresându-le petiţii, la care a primit răspunsuri în doi peri. „Totul a pornit de la o situaţie umilitoare: un bărbat cu handicap aflat într-un cărucior auto-mobil, bătea cu cârja în vitrina unui magazin Vodafone. Chema un angajat să iasă afară pentru a-l informa despre contractul de telefonie mobilă. După o vreme, a ieşit un băiat care a stat de vorbă cu el. De la acest bărbat am aflat problemele şi suferinţele de care se lovesc persoanele cu handicap în ceea ce priveşte accesul în instituţiile publice şi private, încât m-am hotărât să-i sprijin. Sincer să fiu, până la acel moment, nu am realizat indiferenţa instituţiilor faţă de aceste situaţii. Am luat la pas Petroşaniul şi m-am îngrozit. Majoritatea instituţiilor publice nu aveau rampe de acces! Am trimis petiţii şi singurii care au luat măsuri au fost cei de la Primăria Petroşani, care au montat o platformă în faţa clădirii. În rest, lucrurile se mişcă greu şi nu ştiu când aceşti oameni vor putea să intre la Direcţia de Asistenţă Socială, Teatru, Poştă, Oficiul de pensii local (Casa de Cultură), Judecătorie, Parchet, Serviciul de Taxe şi impozite, la Complexul Energetic Hunedoara etc.”, ne-a spus Viorel Pascu.

Nici o amendă la Petroşani
Responsabili cu verificarea existenţei rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi sunt cei de la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Hunedoara. Ei ar fi cei care ar trebui să aplice şi amenzile prevăzute de lege în cazul în care aceste dotări lipsesc. Dar, din declaraţiile reprezentanţilor Agenţiei, cel puţin în Petroşani, nici o instituţie aflată în culpă nu a fost amendată. „În baza Legii nr. 448/2006, pentru abateri în ceea ce priveşte asigurarea accesului pentru persoanele cu dizabilităţi, pot fi date amenzi cuprinse între 6.000 şi 12.000 de lei. La Petroşani nu am dat nici o amendă. S-au dispus măsuri cu termen de îndeplinire. În unele cazuri au fost respectate, în altele nu. Un motiv pentru care nu au fost respectate a fost lipsa finanţării”, a declarat Fănică Ştefan, şeful Serviciului de Inspecţie Socială (SIS) din cadrul AJPIS Hunedoara. Acesta a mai enumerat o serie de instituţii publice din Petroşani, care, în ultima perioadă au reuşit să-şi monteze rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi motorii. Printre acestea se numără patru licee, o şcoală gimnazială şi două cluburi şcolare. În schimb, Universitatea din Petroşani, Teatrul, Poşta, Spitalul municipal (?!) şi, aşa cum am menţionat mai sus, Serviciul de Asistenţă Socială al primăriei, în continuare nu au aceste dotări, ne-a spus Fănică Ştefan. Întrebat de ce nu au fost aplicate amenzi în aceste cazuri, Ştefan a afirmat că inspectorii sociali preferă să rezolve problemele pe calea paşnică şi a speranţei că „oamenii care vor să facă, se vor mobiliza”. Aşadar, rămâne de văzut dacă pasivitatea celor de la AJPIS Hunedoara va fi compensată de mobilizarea celor din Petroşani, iar persoanele din acest municipiu cu dizabilităţi motorii, vor putea să trimită singure o scrisoare, sau să intre în spital atunci când vor avea nevoie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura