PSD Petrila vrea detronarea primarului Pãducel

14 iunie 2009 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

Vineri, 12 iunie, Biroul Organizaţiei PSD Petrila a hotărât, în unanimitate, demararea procedurilor de suspendare din funcţie a primarului Ilie Păducel de la PDL.
În opinia social-democraţilor, majoritatea locuitorilor s-a săturat de actualul primar, petrilenilor fiindu-le lehamite de minciunile, perversitatea şi fariseismul ce-l caracterizează pe Ilie Păducel.

Nemulţumiţi că PDL a făcut alianţă cu PNL
Printr-un comunicat emis vineri, 12 iunie, PSD Petrila îşi exprimă revolta cu privire la „planul mârşav”, prin care primarul Ilie Păducel, „un om lipsit de scrupule şi dominat de interese personale”, l-a schimbat din funcţie pe viceprimarul PSD, Gheorghe Bobar, „care nu poate fi corupt – acesta necedând de la principiile sale legate de cinste şi corectitudine”. Potrivit liderilor PSD din Petrila, când Păducel a văzut că, indiferent de insistenţele sale, viceprimarul Bobar nu poate fi corupt, a creat o majoritate („şi cu sprijinul unora de la judeţ”) în consiliul local cu PNL, care i-a permis schimbarea viceprimarului Bobar, deoarece exigenţa acestuia nu a corespuns intereselor primarului din Petrila, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele Dumitru Răscolean, în numele întregului birou al PSD Petrila.

„Au nevoie de argumente puternice”
„Discuţii pe această temă au mai fost, dar nu ştiam ce decizie finală a luat organizaţia. Noi nu ne putem opune, cum nu ne-am putut opune nici când s-a făcut schimbarea viceprimarului nostru. Este vorba de decizii politice şi administrative locale. Dar este foarte greu să schimbi un primar. Au nevoie de argumente foarte serioase ca să-i convingă pe locuitori că nu mai este bun primarul pe care-l au de 13 ani şi căruia i-au acordat votul de încredere şi anul trecut”, a declarat Ioan Rus, vicepreşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ştiri – 15.06.2009

 Trei accidente grave într-o zi Sâmbătă, pe şoselele hunedorene s-au înregistrat numeroase accidente, dintre care trei soldate cu morţi şi...

Amenzi de milioane, mãrfuri confiscate

Amenzi usturătoare de zeci de mii de lei, mărfuri confiscate, sancţiuni pentru transport neautorizat de persoane, 23 de certificate de...

A 37-a amânare în dosarul „Aurul dacic”

Pentru că reprezentanţii ministerului Culturii au venit cu lecţiile nefăcute, la termenul de vineri, 12 iunie, în dosarul „Aurul dacic”,...

Închide