EvenimentFlash

Proxeneţi şi prostituate puşi în libertate

Livia Botici

La termenul de judecată de ieri, de la Tribunalul Hunedoara, al procesului în care aproape 90 de persoane sunt acuzate de infracţiuni de crimă organizată, trafic de carne vie, proxenetism şi prostituţie, nouă dintre cei 27 de inculpaţi încarceraţi, au primit o decizie de eliberare din arest, cu condiţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

„Nu suntem vinovaţi”

Încă un episod de circ s-a petrecut ieri, în curtea şi pe holurile Tribunalului Hunedoara. În jur de 90 de persoane, toate acuzate, potrivit rechizitoriului, că au luat parte, la constituirea unui grup infracţional organizat, care se ocupa de racolarea fetelor sărace, pe care le obligau apoi să se prostitueze în străinătate, dar şi în România, s-au dat efectiv în stambă, uitând că se află într-o instituţie publică. Fie că au ţipat, au ascultat muzică sau au înjurat oamenii de ordine, inculpaţii care se află în libertate păreau neafectaţi de acuzaţiile grave care li se aduc. „Eu mă ştiu nevinovată. Da, sunt prostituată, da, mă culc cu şoferi pentru bani, dar nu sunt «peşte». Nu am obligat pe nimeni să facă sex pentru nişte bani. Toate fetele din acest dosar suntem prostituate, dar nu ne e ruşine, pentru că nu dăm în cap nimănui. Nu suntem vinovaţi de proxenetism, sau de celelalte acuzaţii care ni se aduc”, spune Cosmina Boldijar.

Nouă au fost eliberaţi

În timpul procesului de ieri, instanţa a primit 21 de cereri de eliberare sub control judiciar, iar, dintre acestea, 12 au fost respinse. Mai norocoşi au fost nouă dintre semnatarii acestor cereri, care au reuşit să convingă instanţa de faptul că procesul se poate desfăşura corect şi dacă ei se află în libertate. „Cei nouă au primit decizie de eliberare sub control judiciar, cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Obligaţiile lor sunt să se prezinte la instanţă, ori de câte ori vor fi chemaţi, să meargă periodic la poliţie, pentru a demonstra că nu au plecat din localitate, şi să nu-şi schimbe domiciliul fără a anunţa instanţa. În cazul în care, vreuna dintre aceste obligaţii va fi încălcată cu rea-credinţă, măsura va fi anulată, şi se va trece din nou la starea de arest preventiv. Procurorii DIICOT pot să declare recurs, împotriva măsurii de liberare sub control judiciar, în termen de 24 de ore, de la pronunţare”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

One thought on “Proxeneţi şi prostituate puşi în libertate

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura