Provizoratul istoric, în viziunea principelui Radu al României

24 ianuarie 2011 | Adauga un comentariu

Andreea Lazăr

Principele Radu al României (primul din stânga, în foto) şi-a lansat, vineri, la Deva, volumul „Provizoratul istoric”, o carte menită să arate, dar şi să ofere soluţii la problemele cu care se confruntă în prezent ţara noastră.

„România trăieşte o perioadă provizorie”
Volumul „Provizoratul istoric” cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe, din perioada 2007 – 2010, care practic, continuă anterioarele două cărţi ale principelui Radu, „Europa din noi” şi „Biblioteca în flăcări”. Autorul arată prin intermediul acestui volum, de ce nu avem încă un stat cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar, în condiţiile în care rolul statului nu se suprapune întotdeauna dinamicii politice. „Cartea încearcă să arate de ce trăim încă o perioadă provizorie. Este vorba despre ceea ce credem noi că îi lipseşte României, deoarece am avut suficient timp să înţelegem lucrurile ascunse. După 40 de ani, timp în care a fost ţinută în întuneric, oamenii nu au de unde să ştie ce înseamnă democraţia, dacă nu o experimentează. Am ajuns ca România să fie sinonimă cu termenul de glumă. Şi aici nu este vina oamenilor, respectabilitatea unei ţări făcându-se de la vârful ei. Provizoratul nu constă în valorile pe care o ţară le reprezintă, ci în faptul că, la noi, omul este mult mai puternic şi mai influent decât instituţia, când, în mod normal, ar trebui să fie invers”, a afirmat principele Radu Duda la lansarea volumului.
Din cuprinsul cărţii fac parte capitolele: „Statul – ieri, astăzi şi mâine”, „Partea noastră de răspundere”, „Când populismul întâlneşte criza economică”, „Criza satului românesc”, „Spiritul românesc în Europa secolului XX”, „Despre fundamentaţia componentă diplomatică a regalităţii” şi „Despre Parlament unicameral în România”.

Stoc epuizat în doar câteva minute
Lansarea volumului „Provizoratul istoric” a avut loc la Librăria Alexandria din Deva, spaţiu care s-a dovedit neîncăpător pentru zecile de admiratori ai principelui Radu Duda şi ai Casei Regale a României. Cele 35 de cărţi, pregătite spre vânzare publicului care a participat la lansarea volumului, s-au epuizat înainte de începerea evenimentului. La lansare, a fost prezent Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean, alte personalităţi politice, ale vieţii culturale şi religioase, dar şi oameni simpli. „În ziua de astăzi, Casa Regală reprezintă o alternativă viabilă şi raţională la tot ceea ce înseamnă viaţa şi organizarea socială. O spun din punctul de vedere al celui care lucrează în economie. Nu am nimic cu partidele politice sau oamenii care le reprezintă, doar consider că şi economia poate funcţiona în condiţii de stabilitate, care, din păcate, astăzi lipsesc”, a declarat Mircea Bobora, directorul Carpatcement Holding – sucursala Deva.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Spectacol folcloric, de Ziua Unirii, la Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara organizează, astăzi, 24 ianuarie, pe platoul din faţa Casei de Cultură, la ora 13, un spectacol de...

Se închid spitalele orăşeneşti din judeţ?

Mai multe spitale din judeţul Hunedoara riscă să fie închise în acest an. Este vorba despre unităţile din Orăştie, Brad,...

Gura lumii

Vânzoleală mare într-o secţie de poliţie dintr-o localitate însemnată a judeţului, după ce s-a aflat că s-a pus de un...

Închide