ActualitateUltima Ora

Protest spontan la Petrila

03 tiganii-vor-curent00Maximilian Gânju

Nu mai puţin de 28 de romi din Petrila au declanşat, ieri, un protest spontan în faţa Casei de Cultură din localitate, după ce li s-au promis câte 500 de lei, dar nu şi-au primit banii.

Romii, în mare parte femei, au absolvit un curs de agent de curăţenie, mai exact, măturător de stradă, derulat printr-un proiect al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Hunedoara, în colaborare cu Partida Romilor, proiect având finanţare europeană. La finalizarea cursului care a durat trei luni, fiecare absolvent primea un premiu de 500 de lei, iar banii ar fi trebuit deja să ajungă în buzunarele oamenilor. „De ce nu ne dau banii, aşa a fost vorba, că la terminarea cursului, fiecare primeşte cinci milioane. Noi suntem oameni săraci şi vin sărbătorile, ne bazăm pe banii aceştia. De la Partida Romilor n-am avut nici un răspuns concret, tot amânări şi lucrul acesta ne-a făcut să ieşim în stradă. Mâine o să fie şi mai rău, ne aducem şi copiii, ca să vadă lumea că suntem oameni săraci şi merităm banii aceştia, pentru că am muncit pentru ei”, au ameninţat protestatarii.
Mitingul neautorizat nu s-a soldat cu incidente, chiar dacă protestatarii au fost foc şi pară pe DGPC Hunedoara şi liderii lor romi. Totuşi, aceştia au primit o veste de la Protecţia Copilului, care va dezamorsa conflictul. Liderul Partidei Romilor din Petrila le-a spus oamenilor, după ce a discutat cu cei de la DGPC Hunedoara, că astăzi, miercuri, îşi vor primi banii. Întârzierea a fost provocată de circuitul banilor prin bancă, însă nu vor exista probleme în acordarea lor, astfel încât oamenii să aibă bani de sărbători.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura