ActualitateFlash

Protest spontan cu încetarea lucrului în oficiile poştale hunedorene

03-grevaDorin Corpade

Aproximativ 500 de lucrători poştali din judeţul Hunedoara au încetat, ieri, lucrul, participând la un protest spontan, generat de o serie de nemulţumiri salariale.
Protestul s-a declanşat la primele ore ale dimineţii, la Oficiul de Tranzit din Deva, când şoferii şi manipulanţii au refuzat să mai plece în curse ori să proceseze mesageria, blocând, astfel, activitatea mai multor oficii poştale. Rând pe rând, au încetat lucrul oficiile poştale din marile oraşe. Din cele precizate de liderul sindical, Florin Cheţe, doar câteva oficii din Brad, Haţeg, Aninoasa şi din zonele rurale ale Ţării Zarandului nu şi-au întrerupt activitatea.
Blocarea activităţii oficiilor poştale este consecinţa eşuării negocierilor dintre liderii sindicali şi conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română”. În cursul zilei de ieri,  protestatarii hunedoreni au mai primit o altă ofertă salarială din partea conducerii companiei, dar după cum preciza  preşedintele filialei Hunedoara a Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Florin Cheţe, nici de această dată noile grile salariale nu difereau prea mult de propunerile administraţiei făcute sindicaliştilor, miercuri, la Bucureşti. Cu prilejul acelor negocieri, liderii de sindicat au  propus o creştere a salariilor cu 100 de lei, net, în două tranşe, care ar fi presupus o majorare cu 50 de lei, net, de la 1 decembrie, iar diferenţa de sumă să fie adăugată la venituri începând cu 1 ianuarie 2017. Cerinţele sindicatelor n-au fost agreate de conducerea companiei.

2 comentarii la „Protest spontan cu încetarea lucrului în oficiile poştale hunedorene

  • Buna ziua,
    Eu dOresc sa intreb conducerea Postei Romane ce se v-a intampla cu plicurile recomandate platite si nelivrate la timp atat in tara cat si in strainatate? eu pesonal intampin o asemenea situatie : am depus in data de 26 oct 2016 un plic prin serv EMS care ajunge la destinatie in strainatate in max 3-5 zile(nu am fost instiintata ca va fi greva) lucratoare- cu siguranta nu isi vor onora contractul- asa ca sa inteleg va trebui sa ii dau in judecata? sau daca stie cineva sa ma indrume , cer ajutorul!
    multumesc

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura