Protest pe coşul de fum

14 septembrie 2017 | Adauga un comentariu

Un bărbat din municipiul Lupeni, în vârstă de 30 de ani, s-a urcat pe un coş de fum al unei centrale şi a ameninţat că se aruncă în gol. Individul este supărat pe iubita sa şi pe autorităţi, pentru că a fost sancţionat contravenţional în urma unei dispute cu femeia.
Totul ar fi pornit de la faptul că tânăra a fost plecată peste hotare o perioadă de timp şi acum, când a revenit acasă, i-a spus că vrea să se despartă de el. ”Este un protestatar de meserie, a mai avut tentative de acest fel. Când nu-i convine ceva se urcă pe câte o clădire şi ameninţă că se sinucide. Acum a ales un turn, un coş înalt de vreo 30 de metri. Din cauza lui au fost mobilizate o mulţime de forţe de ordine şi intervenţie şi se duc negocieri cu el ca să coboare”, au arătat surse demne de încredere. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din Lupeni, pompieri şi echipe de la SMURD şi s-au dus negocieri cu individul pentru a-l convinge să coboare de pe construcţie. După ore de negocieri, protestatarul a coborât de pe coşul de fum şi va fi sancţionat contravenţional, spun poliţiştii. Acesta a mai primit astăzi încă două sancţiuni, una pentru injurii şi cealaltă pentru provocarea de scandal. (M. Gânju)

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Microbuz plin cu pasageri, implicat într-un accident rutier

Nu mai puţin de 13 persoane, majoritatea pasageri într-un microbuz, care transporta angajaţi de la Mina Uricani, au fost rănite...

Eveniment cultural şi spiritual la Ribiţa

Mâine şi poimâine, comuna Ribiţa va fi gazda unui eveniment cu o mare încărcătură spirituală. Acţiunea este organizată de Consiliul...

Educaţia – prioritate şi responsabilitate şi în judeţul Hunedoara

Ştim cu toţii că, după educaţia în familie, şcoala este cel de-al doilea pilon important al formării şi dezvoltării personale...

Închide