Eveniment

Protest original împotriva Ministerului Sănătăţii

Livia Botici

Managerul Spitalului Judeţean din Deva, Silviu Didilescu, a găsit un mod inedit de a protesta împotriva faptului că Ministerul Sănătăţii i-a aprobat doar patru posturi de asistente medicale şi nu 16, aşa cum a solicitat. Drept urmare, managerul a postat un banner imens pe spital, prin care îi anunţă pe cetăţeni de situaţia ingrată în care se află unitatea medicală.

„De ce se bagă cei din minister?”

Mesajul care apare pe afişul respectiv este următorul: „Am cerut 16, am primit doar 4”. De asemenea, Silviu Didilescu a declarat că Spitalul Judeţean din Deva va organiza concursuri, până la sfârşitul lunii, pentru ocuparea a cinci posturi de medici, şase de asistente şi două de kinetoterapeut. „Am profitat de montarea acestui banner, pentru a-mi exprima un năduf, nici măcar ironie, la adresa Ministerului Sănătăţii, care ne-a deblocat mult mai puţine posturi decât am cerut. Solicitarea noastră este justificată, raportat la necesarul pe care îl avem în spital. Am mai cerut 14 posturi de medici şi 15 de infirmiere. Ne-au aprobat doar patru posturi de medic şi nici unul pentru infirmiere. Nu înţeleg de ce, dacă ne încadrăm în procentul de 70 la sută din venituri, aprobat la 1 ianuarie pentru cheltuieli cu salariile, de ce trebuie Ministerul Sănătăţii să se bage în treburile noastre?”, întreabă managerul spitalului din Deva. Potrivit lui Didilescu, Consiliul Judeţean Hunedoara, în subordinea căruia se află unitatea medicală, a suplimentat numărul de posturi care vor fi scoase la concurs, cu două locuri de asistente, unul de medic şi două de kinetoterapeut.

„Trebuie respectate nişte reguli”

Referitor la bannerul postat pe clădirea spitalului din Deva, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara a declarat că este un gest extrem. „Managerul Spitalului din Deva trebuie să respecte nişte reguli. Legal, anunţurile pentru concursul de medici ar fi trebuit să fie publicate prima dată în Revista Viaţa Medicală. Abia apoi, în termen de 30 de zile, poate fi organizat concursul. Autoritatea publică nu poate să hotărască politicile de personal, pentru că ele sunt făcute de Ministerul Sănătăţii”, a declarat directorul DSP Hunedoara, dr. Dumitra Ştefan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura