Protecţia consumatorului urlă, băncile se fac că nu aud

24 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

În numai câteva zile, angajaţii de la Protecţia Consumatorului Hunedoara au dat amenzi de 100.000 de lei, băncilor care încă mai introduc comisioane de risc, deşi Ordonanţa 50 interzice clar acest lucru. Cu toate că odată cu sancţiunea, instituţiilor bancare li s-a spus clar că trebuie să intre în legalitate, acest lucru nu se întâmplă.

„O să le închidem”

Din momentul în care Ordonanţa respectivă a intrat în vigoare, la sediul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara s-au prezentat sute de persoane. „Nu ştim ce să mai facem, ne confruntăm cu o situaţie fără precedent. Oamenii vin la noi, ne sesizează faptul că o bancă sau alta foloseşte clauze abuzive, în contradicţie cu Ordonanţa 50, iar noi, efectiv, nu putem face nimic. Gândiţi-vă, deşi am dat cinci amenzi, pentru două bănci diferite, în valoare de 100.000 lei, până acum, nici una dintre ele nu a intrat în legalitate. Asta, cu toate că, atunci când am fost în control, pe lângă amendă, am dispus ca şi măsură complementară, retragerea din contractele de credit, în 30 de zile, a comisionului de risc. Pur şi simplu, nu le pasă de noi şi de autoritatea pe care o reprezentăm. Dacă până la sfârşitul acestui termen, băncile nu îşi vor respecta obligaţiile pe care noi le-am impus, vom fi nevoiţi să recurgem la închiderea unităţilor bancare. Aşa, poate că se vor gândi de două ori atunci când introduc un comision ilegal”, a declarat Romi Cărmăzan, şeful Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara.

Procese câştigate

Până în acest moment, mai mulţi români au câştigat, în instanţă, procese împotriva băncilor care uzează de comisionul de risc. „Problema este că, deşi există aceste procese câştigate de consumatori, sentinţa respectivă nu poate fi folosită decât personal, nu se generalizează la toţi clienţii băncii. De aceea, singura şansă ar fi ca oamenii să se asocieze şi să facă o acţiune comună, în justiţie, împotriva unităţilor care lucrează cu aceste clauze contractuale”, mai spune şeful OPC Hunedoara.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Panoul Poliţiei, vandalizat

Panoul interactiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, care a costat în jur de 2.000 de euro, şi care a...

Oferta slabă anulează Bursa locurilor de muncă

Oferta extrem de slabă anulează bursa locurilor de muncă, programată pentru vineri. În judeţul Hunedoara, până anul viitor, nu vor...

Începe construcţia autostrăzii Deva-Orăştie

După ce în data de 9 noiembrie a.c., grupul de firme Strabag AG – SC Strabag SRL – SC Straco...

Închide