Proiecte foarte bune şi pentru judeţul Hunedoara

22 februarie 2017 | 1 Comentariu

Senatorul PSD, Viorel Sălan (foto), a explicat pentru Mesagerul Hunedorean, care sunt programele aprobate de Guvern ce ar trebui să ajungă şi la nivelul judeţului.
Cadastrarea gratuită, o măsură binevenită
„În primul rând, aşa cum am mai subliniat de altfel, avem Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), care se derulează prin Ministerul Dezvoltării şi pentru care au fost aprobate 2,3 miliarde lei, credite de angajament pentru perioada 2017-2020. În cadrul acestui program, primarii pot aplica proiecte pentru 5.000 obiective de apă-canal, drumuri, 2.500 creşe şi grădiniţe, 2.000 şcoli fără avize de funcţionare, construcţia a 30 de cămine studenţeşti şi a 1.500 de locuinţe pentru tineri. O altă măsură binevenită şi aprobată de Guvern este alocarea fondurilor pentru cadastrarea gratuită a tuturor terenurilor agricole. Nici o activitate de planificare strategică nu poate fi realizată în lipsa informaţiilor corecte şi complete privind proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv – suprafaţă, harta infrastructurii de utilităţi publice (cum ar fi – stâlpi de înaltă tensiune, reţele de apă, reţele electrice, conducte subterane de gaz, apă, canal, situaţia proprietăţilor în litigiu). Termenul limită pentru cadastrare este anul 2020. În acest moment, doar un procent de 26 la sută  hectare sunt cadastrate, iar fermierii au probleme cu obţinerea subvenţiilor din cauza lipsei cadastrului,” a explicat senatorul Viorel Sălan.
Programe în beneficiul agricultorilor
„Sunt câteva programe, lansate până în acest moment, de care pot beneficia micii întreprinzători, fermierii sau agricultorii. Astfel, a fost deschis Programul «Tomate româneşti» prin care toţi cei care deţin sere sau solarii de minimum 1.000 mp vor primi 3.000 euro anual. La 10 zile de la intrarea în vigoare a programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, au fost primite 1097 de cereri de înscriere în program. Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179,752 milioane lei (contravaloarea în lei a 40 milioane euro) şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii pe anul 2017. În aceeaşi categorie, respectiv a măsurilor care ar trebui să ajungă la nivelul judeţului Hunedoara, se înscrie şi Programul «Carne de porc abatorizată», prin care cei care deţin exploataţii mai mari de 600 capete şi mai mici de 100.000 capete vor beneficia de pachete de câte 10.000 euro ajutor de la stat/ 200 de capete, dar până la jumătate din numărul de capete deţinut (porci abatorizaţi). Ajutorul se va acorda de două ori pe an (semestrial). Programul se va derula pe o perioadă de trei ani, respectiv 2017 – 2020. Suma alocată pentru plata ajutoarelor de stat în anul 2017 este echivalentul a 86 milioane euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii pe anul 2017. Guvernul a mai adoptat programul privind alocarea de fonduri anti-grindină”, subliniază senatorul hunedorean.
Activităţi non-agricole desfăşurate la sate
“Mai departe, hunedorenii pot primi finanţare nerambursabilă pentru activităţile non-agricole desfăşurate în spaţiul rural, prin intermediul a două linii de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Regională (PNDR – 6.2 şi 6.4). Astfel, suma poate ajunge la 70.000 de euro, fără contribuţie proprie, sau 200.000 de euro, cu o cofinanţare de 10%. Solicitanţii eligibili trebuie să se încadreze în următoarele categorii: microîntreprindere cu maximum 9 salariaţi şi o cifră de afaceri de până la 2 milioane euro; întreprindere mică ce are între 10 şi 49 de salariaţi şi o cifră de afaceri de până la 10 milioane euro. Ajutorul financiar nerambursabil poate fi solicitat pentru o gamă variată de activităţi non-agricole: textile şi pielărie – respectiv – fabricarea de covoare şi mochete, fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru; industrii creative – respectiv – fabricarea săpunurilor hand-made, atelier de producţie publicitară; activităţi meşteşugăreşti – respectiv – olărit, atelier de obiecte din sticlă; tehnologia informaţiilor – respectiv – site de prezentare turistică, centru de reparaţii IT; servicii pentru populaţia din spaţiul rural – respectiv – cabinet medical, service auto; agroturism – respectiv – pensiune agroturistică. Aşadar, vorbim despre o serie de măsuri luate de Guvern, care pot aduce dezvoltare pe termen lung şi crearea de locuri de muncă şi în judeţul Hunedoara”, a precizat Viorel Sălan, senatorul PSD de Hunedoara. (A. Năstase)

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Machiavelli spune:

    Militiene, banii astia sunt europeni nu-s rosii ?!
    Cand vom fi sub Putin, si obtine PSD bani de la Putin , atunci sa te lauzi.
    Mai citeste presa internationala si vezi ce pareri sunt vis a vis de magariile PSD.
    Ti-ai adus aminte cu nostalgie de juramantul comunist ?!
    Hai mars !!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Scrisoare deschisă adresată domnului Călin Popescu Tăriceanu

Domnule Călin Popescu Tăriceanu, apelez în acest mod la dumneavoastră, având în vedere că sunteţi copreşedinte ALDE. Votul nostru de...

Fata şi-a retras plângerea

Ioan Daniel Duma (foto), 27 ani, din Petrila, a fost acuzat şi este judecat pentru infracţiunile de viol, lipsire de...

Cupa Jandarmeriei la Schi

Jandarmii hunedoreni au avut posibilitatea să-şi arate abilităţile de schiori, în cadrul unui concurs organizat ieri în Staţiunea Parâng. Concursul...

Închide