Comunitate

Proiecte de modernizare pentru comunitatea din Hărău

Magdalena Şerban

Guvernamentali sau europeni, banii sunt aşteptaţi la Hărău. În agenda de lucru a administraţiei publice locale se regăsesc mai multe obiective pe care primarul şi-a propus să le implementeze cu începere din 2017.
„Am primit undă verde de finanţare (un milion de euro) în baza unui program ce are ca obiectiv asfaltarea drumurilor comunale şi urmează să furnizăm documentele necesare, în vederea semnării contractului. Proiectul a fost depus în 2016, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Aceste drumuri sunt doar pietruite şi e necesară asfaltarea lor. Până la finalul mandatului, mi-am propus să nu rămână neasfaltat nici măcar un capăt de stradă”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul comunei Hărău.
De asemenea, prin AFIR s-a accesat şi un program ce urmăreşte realizarea acordurilor individuale la reţeaua de canalizare. Pe de altă parte, pe Ordonanţa nr. 28 se vizează construirea unui dispensar medical în satul Chimindia şi tot aici, realizarea unui drum de acces şi regularizarea unei ape. „Dispensarul uman este absolut necesar, iar pentru asta am luat în calcul o construcţie nouă, cu tot cu dotările aferente. Am estimat investiţia la 450.000 de lei. Există doctor, nu se pune problema. Şi acum îşi desfăşoară activitatea, dar într-un spaţiu impropriu şi neadecvat cerinţelor din domeniu. La Hărău este dispensar, în Banpotoc avem deja sediu disponibil şi va intra în renovare cu bani de la bugetul local, în Bîrsău există, aşa că numai cei din Chimindia nu aveau. Lucrările la drum, respectiv la vale, se ridică la suma de circa 1.100.000 de lei. În zona cursului de apă sunt locuinţe, dar nefiind drum de acces, localnicii şi toţi cei care tranzitează locul trebuie să circule prin vale. În caz de salvare sau incendiu, e foarte dificil să se ajungă acolo. De câte ori plouă abundent, e afectată şi partea de jos a satului, valea colmatându-se până aproape de nivelul drumului. Apa inundă străzile şi curţile oamenilor, producând stricăciuni”,  a arătat primarul.
Acesta a ţinut să mai precizeze că prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) au fost depuse proiecte pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea căminului cultural din Chimindia, respectiv a celui din Bîrsău. Cert este că se speră la câte un răspuns pozitiv pentru fiecare program propus pentru materializare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura