Politica si administratie

Proiect de un milion de euro pentru Densuş

Ieri, primarul comunei Densuş, Adrian Vîrtopean (foto), a depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), proiectul tehnic pentru modernizarea a 7,5 kilometri de drumuri comunale, a cărui valoare se ridică la un milion de euro.
„Sunt drumuri pietruite, dar care necesită asfaltare şi rigole de scurgere. Situându-se în intravilan, sunt şi foarte circulate. Mai rămân şi altele, de care să ne ocupăm, însă le vom aborda pe rând. Sperăm ca lucrurile să decurgă cât mai repede. Mai avem un program investiţional (circa 500.000 de euro) a cărui proiect vrem să-l depunem tot prin AFIR, până la jumătatea lunii viitoare. Acesta are ca obiectiv modernizarea şi dotarea căminelor culturale din satele Densuş, Hăţăgel, Peşteana, Peşteniţa, Poieni şi Ştei. Încălzirea se face cu ajutorul sobelor pe lemn, aşa că la unele vrem să punem şi centrale termice. Mai e nevoie de dotarea oficiilor de bucătărie, de mobilier şi multe altele”, a afirmat Adrian Vîrtopean. Mai trebuie spus că în cazul ambelor proiecte există şi câteva cheltuieli considerate neeligibile, care vor fi suportate din bugetul local. (M.Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura