Accident rutier dramatic la Haţeg
O femeie a pierdut sarcina după ce s-a tamponat cu alte două autovehicule
Natalia Bumbac
O femeie de 25 de ani din Bretea Română a ajuns în spital cu răni grave, după ce a provocat un accident rutier. Victima era însărcinată în câteva luni.
Evenimentul rutier s-a produs ieri, în jurul orei 08.15, pe DN 66. Femeia se deplasa dinspre Călan către Haţeg. În zona denumită „dealul Haţegului”, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens. S-a tamponat cu un autocamion condus de un şofer de 38 de ani, din Bacău, care circula regulamentar pe banda I a drumului către Călan. Apoi, a fost proiectată într-un alt autoturism condus de o şoferiţă de 29 de ani, din comuna Sarmizegetusa, care mergea regulamentar pe a doua bandă a drumului tot către Călan.
În urma impactului, şoferiţa care a provocat evenimentul rutier a fost rănită grav, fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul din Deva. Femeia de 29 de ani, din Sarmizegetusa, şi o pasageră din autoturismul ei, de 49 de ani, au fost rănite uşor. Potrivit reprezentantului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara, femeia, însărcinată în trei luni, a suferit o ruptură de splină şi un traumatism la ficat, având hemoragie internă. Totodată, avea o fractură craniană şi mai multe plăgi şi escoriaţii. Medicii au operat-o de urgenţă şi i-au întrerupt sarcina, care nu mai era viabilă din cauza traumatismelor şi a hemoragiei interne, au stabilizat-o şi intubat-o. Aceasta a rămas internată în spitalul devean.
Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală, pe timpul anchetei traficul rutier în zonă fiind restricţionat timp de 30 de minute.