ActualitateFlash

Procesele lui Moloţ nu stau închise în casă

02-MolotNatalia Bumbac

Un nou termen de judecată în cel de-al doilea proces al lui Moloţ versus Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a desfăşurat ieri la Curtea de Apel Timişoara. Este al patrulea termen din dosar, după ce altele trei s-au desfăşurat la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă de la care Moloţ a solicitat strămutarea cauzei.

La şedinţa de ieri, Mihai-Adrian Câmpean, care are calitatea de petent în dosar, a formulat o cerere de intervenţie, iar instanţa nu i-a aprobat solicitarea. „Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de o parte din dosar, care are calitatea de petent şi a fixat un alt termen de judecată la data de 22 ianuarie 2015”, a afirmat Marius-Gabriel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara. Prin urmare, judecarea dosarului va fi reluată anul viitor, la fel ca şi în cazul primului dosar care are aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi şi se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Şi în acest caz Moloţ a demonstrat că este un adevărat campion în tergiversarea judecăţii, solicitând în mai multe rânduri amânarea procesului. O altă metodă prin care a dorit să câştige timp până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, a fost întocmirea a două cereri de recuzare a aceluiaşi complet de judecători, utilizând aceleaşi motive.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura