Actualitate

Probă nelegală folosită de procurorii DNA în dosarul lui Robert Dan & compania

Natalia Bumbac 03-dan_robert

Tribunalul Hunedoara a constatat că în dosarul în care fostul viceprimar al Hunedoarei, Robert Dan (foto) şi alte trei persoane sunt anchetaţi pentru fraudarea fondurilor de la APIA, există probe nelegale folosite de procurorii DNA în urmărirea penală. Dosarul a fost trimis în judecată la tribunal, în prezent fiind în Cameră preliminară, o procedură în care magistratul decide asupra începerii judecăţii pe fond sau a retrimiterii cauzei la procurori.
Propria declaraţie, folosită împotriva ei  
Astfel, instanţa a constatat că procurorii anticorupţie au folosit împotriva Danielei Arieta Căpâlnă o declaraţie pe care aceasta a dat-o în calitate de martor, dispunând înlăturarea probei. „Instanţa a admis cererile şi excepţiile invocate de D.A.C., numai în ceea ce priveşte caracterul nelegal al probei constând în declaraţia dată în 16 noiembrie 2015, în calitate de martor şi folosită ca mijloc de probă în acuzarea sa. Declaraţia dată de inculpată a fost exclusă ca nelegală. Instanţa a dispus comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA – ST Alba Iulia pentru a comunica judecătorului de Cameră Preliminară, în termen de cinci zile de la comunicarea acestei încheieri, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatei pentru infracţiunea de abuz în serviciu (…), ori solicită restituirea cauzei cu privire la aceasta”, a informat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Aceasta a mai spus că instanţa a respins celelalte cereri şi excepţii formulate de Alexandrina-Petronela Coşăreanu, Nicolae-Robert Dan şi Aurel Raţă-Bugnariu. Hotărârea de ieri a Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.
Reamintim că în decembrie 2015, DNA a anunţat printr-un comunicat că a început urmărirea penală faţă de fostul primar al Hunedoarei, Nicolae-Robert Dan, fosta soţie a acestuia Alexandrina-Petronela Coşăreanu, fostul secretar al Primăriei Hunedoara, Aurel Raţă-Bugnariu şi fosta şefă a Serviciului Buget Finanţe Contabilitate din cadrul aceleiaşi primării, Daniela Arieta Căpâlnă, pentru abuz în serviciu, conflict de interese şi fals intelectual. Anchetatorii arătau că prin întocmirea unor acte false, cei patru au obţinut ilegal suma de 186.773,62 de lei, fonduri nerambursabile de la APIA.
De menţionat este faptul că fostul viceprimar al Hunedoarei a mai fost judecat şi condamnat la circa opt ani de închisoare în alte trei dosare penale, pentru fapte pe care le-a săvârşit în exerciţiul funcţiei deţinute.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura