PRM, cu ochii pe autoritãþile locale

Nicolle Ebner

Dacă PNL şi PSD se pregătesc pentru congrese naţionale şi alegeri de noi conduceri în teritoriu, PRM a demarat programul de întărire şi înnoire a partidului, cu scopul pregătirii pentru alegerile locale din 2012. Sâmbătă, 30 ianuarie 2010, în municipiile Brad şi Orăştie, a avut loc o serie de întruniri între preşedinţii organizaţiilor de partid şi aleşii locali din zona de nord a judeţului, şi reprezentanţi ai conducerii judeţene PRM.

Mai multă implicare din partea aleşilor locali
În cadrul dezbaterilor, au fost analizate rezultatele obţinute, la scrutinele electorale din 2009, de fiecare filială locală PRM în parte, cauzele şi condiţiile în care au fost ele dobândite. Au fost dezbătute, atât chestiuni legate de organizarea alegerilor interne, cât şi referitoare la modalităţi de îmbunătăţire a activităţii filialelor locale şi a colaborării acestora cu conducerea filialei judeţene. S-a discutat, de asemenea, despre rolul şi misiunea pe care structurile locale ale PRM le au în preluarea şi retransmiterea mesajului conducerii centrale a partidului cu privire la problemele foarte grave cu care se confruntă, în această perioadă, societatea românească. Un alt subiect important al dezbaterilor organizate de PRM-işti la Brad şi Orăştie a fost modul de implicare a consilierilor locali PRM în actul de administraţie publică locală.

Strategia aplicată în perioada următoare
Astfel, activitatea primăriilor şi consiliilor locale va fi mai atent monitorizată, iar locuitorii din zona nordică a judeţului vor fi informaţi cu mai multă promptitudine despre orice aspect de interes general, referitor la actul de administrare publică. Aleşii locali PRM au sarcina să fie mai fermi în denunţarea neregulilor sau abuzurilor săvârşite de autorităţile publice locale, iar pentru a promova proiecte în folosul comunităţilor, acolo unde PRM nu are primari sau consilieri, se va recurge la posibilităţile oferite de Legea 215/2001, referitoare la iniţiativa cetăţenească.

„Trebuie să ne continuăm misiunea”
„În condiţiile în care deruta, dezamăgirea sau chiar disperarea sunt în creştere în rândurile oamenilor simpli din ţara noastră, PRM trebuie să-şi continue misiunea de a-i reprezenta şi de a lupta pentru apărarea şi promovarea dreptului la demnitate şi la un trai decent ale cetăţenilor. Conştientizarea acestei misiuni, la toate nivelurile organizatorice ale PRM, s-ar putea constitui în cel mai important obiectiv al acestor întruniri, obiectiv atins sâmbătă de PRM-iştii hunedoreni, atât la Brad, cât şi la Orăştie”, a declarat Costel Avram (foto) la sfârşitul şedinţelor de lucru de la Brad şi Orăştie, la care au mai participat Victor Leu, Constantin Stoica (vicepreşedinţi), Vasile Siminie, Simon Voicu, Mirel Dubar (secretari), Mircea Mincea (preşedinte OTRM).



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 01:12 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 01:12 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 01:12 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 01:12 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 01:12 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 01:12 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat -6°C În Mare Parte Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale