Prizonierii sistemului de ei creat (II)
Inconsecvenţele practicate asiduu de-a lungul celor 20 de ani post-decembrişti îşi arată din plin roadele. Cei ce acuză acum de încălcarea Constituţiei au practicat şi ei acelaşi sport parşiv, convinşi fiind că acei patru ani petrecuţi la putere, în urma alegerilor, vor fi opt sau 12. „Vom sta la putere până în 2012”, spuneau pesediştii în 2000. N-a fost să fie… Au venit ceilalţi.
Ceilalţi, de orice culoare au fost ei, nu au învăţat nimic din experienţa înaintaşilor. Acuzat de politizare excesivă, Adrian Năstase a devenit acum un adevărat democrat (cel puţin aparent). Dar, cei care i-au luat locul au uitat cât au pătimit în urma abuzurilor predecesorilor şi au preluat din mers iniţiativa.
Poate cel mai prolific mecanism de acest tip a fost politizarea. Fiecare partid a protestat energic când propriii oameni au fost înlăturaţi de prin funcţii fără menajamente, atunci când adversarii au preluat puterea. Revenirea la conducere s-a făcut întotdeauna printr-o politizare mult mai profundă decât cea precedentă, maximul fiind atins acum, când pe unele posturi, se găsesc vreo trei directori. Nici un partid nu a avut puterea să renunţe la politizarea excesivă, ba din contră, a accentuat-o, coborând din ce în ce mai jos pe scara ierarhică. Efectul pervers s-a văzut, nu chiar imediat, dar cum au trecut deja 20 de ani de la primele practici de gen, a avut timp să se manifeste. Acest efect este deprofesionalizarea anumitor structuri, conduse de indivizi care nu au nimic în comun cu sectorul respectiv, dar sunt bine împlântaţi într-o structură de partid.
Personal, nu cred că sistemul va fi abolit prea curând. Nu că nu ar trebui să existe funcţii politice, dar cred că multă lume este de acord că s-a ajuns la excese, iar nefuncţionalitatea anumitor sectoare este determinată tocmai de motivul expus înainte. Iar dovada supremă este faptul că premierul şi fostul ministru de finanţe se acuză reciproc de nepricepere, când e clar că în vremuri de criză, un consiliu economic de experţi ar fi fost mai de dorit decât un buget agăţat într-un om despre care acum aflăm că cică nu se pricepe.
Pe fondul acesta, ceea ce se întâmplă acum în Parlament este o comedie de prost-gust, în care singura realitate este frauda la numărarea voturilor. Este amuzant şi enervant să vezi cum oameni serioşi se chinuie să explice că ceea ce se vede este un fel de iluzie optică. Doar că îşi trag singuri preşul de sub picioare, compromiţând un Parlament şi aşa aflat pe unul din ultimele locuri la încredere. Asta aşteaptă şi preşedintele, ca oamenii să dorească transformarea sa într-o anexă democratică de ochii lumii. Iar solicitarea lui Ponta, adresată lui Băsescu, mi se pare copilăroasă – tătucă, hai şi împacă-ne…
Restul este manipulare făcută după manual, care spune că se poate contracara o afirmaţie prin introducerea alteia, de semn contrar şi de intensitate similară.
