Actualitate

Prinşi cu lemnele fără acte

03 lemneMai multe persoane au fost prinse transportând ilegal lemne pe raza judeţului, în urma unor acţiuni efectuate de poliţişti pe drumurile hunedorene.
Astfel, în urma acestor acţiuni, un bărbat de 47 de ani din comuna Beriu a fost prins în timp ce transporta o cantitate de lemne care nu corespundea cu cea înscrisă în documentele prezentate poliţiştilor. În autoutilitara acestuia erau aproximativ 23 de metri cubi de fag şi mesteacăn, iar în avizele pe care acesta le deţinea era trecută o cantitate mai mică. Nici specia înscrisă în documentele care însoţeau marfa nu corespundea cu ce transporta şoferul. Tot în Călan, a fost depistat un alt şofer, de 54 de ani din Orăştie, care transporta 21 de metri cubi de lemn rotund. Nici în acest caz, datele cu privire la cantitate şi specii din avizele de însoţire  nu erau aceleaşi. În ambele cazuri, şoferilor li s-au confiscat lemnele, iar societăţile care au emis avizele au primit o amendă de 3.000 de lei fiecare. Acestea au fost sancţionate contravenţional  pentru eliberarea unor documente completate necorespunzător. Un alt hunedorean, din Cinciş-Cerna, a păţit şi el la fel ca şi ceilalţi doi, transportând lemne fără să aibă şi documentele necesare. (A. Brandisz)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura