Primele titluri cadastrale, înmânate la Mărtineşti

22 februarie 2017 | Adauga un comentariu

Sorina Popa

Ieri, în comuna Mărtineşti au fost acordate primele titluri cadastrale gratuite, cetăţenilor care deţin terenuri intravilane. Este vorba de 118 săteni care au primit ieri toate documentele proprietăţilor.
Salariaţii au muncit peste program
În august 2016 a demarat procesul de cadastrare gratuită la noi în judeţ. Deşi 66 de unităţi administrativ-teritoriale din cele 69 au fost declarate eligibile pentru proiectul respectiv, doar 20 dintre acestea au reuşit să se încadreze. Directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Hunedoara, Petru Lobonţ şi primarul comunei Mărtineşti, Adinel Botescu, au înmânat ieri documentele sătenilor, la Căminul cultural din satul Dâncu Mare.
„Pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a repartizat câte 30.000 de euro, pentru acest proces. Oamenii nu au trebuit să dea nici un leu, au primit toate documentele de proprietate, încheierea de carte funciară, extrasul de carte funciară, un extras al planului cadastral. Pentru fiecare primărie s-au dat 30.000 de euro pentru acest proces. Acolo unde nu au avut oamenii acte, am reuşit să le identificăm de la Oficiul nostru. Salariaţii noştri au muncit peste program luni de zile pentru ca proiectul cadastrării gratuite să fie realizat. Astăzi (n.r.-ieri), am înmânat primele titluri cadastrale gratuite la noi în judeţ, în comuna Mărtineşti. Peste 100 de proprietari au intrat în posesia documentelor. Ei nu au trebuit să facă nimic, decât să aducă la primărie hârtiile pe care le aveau. În cazurile în care sătenii nu au succesiunile făcute, tot Agenţia Naţională de Cadastru suportă cheltuielile pentru realizarea lor. Timp de doi ani, cei care nu au succdesiunile efectuate până acum, pot veni la Oficiul Judeţean de Cadastru şi vor fi înscrişi în cartea funciară.  Succesiunile se fac la notarii publici arondaţi zonei respective”, a declarat Petru Lobonţ, directorul executiv al OJCPI Hunedoara.
Astăzi, acţiunea de înmânare a documentelor cadastrale continuă în comuna Crişcior.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Proiecte foarte bune şi pentru judeţul Hunedoara

Senatorul PSD, Viorel Sălan (foto), a explicat pentru Mesagerul Hunedorean, care sunt programele aprobate de Guvern ce ar trebui să...

Scrisoare deschisă adresată domnului Călin Popescu Tăriceanu

Domnule Călin Popescu Tăriceanu, apelez în acest mod la dumneavoastră, având în vedere că sunteţi copreşedinte ALDE. Votul nostru de...

Fata şi-a retras plângerea

Ioan Daniel Duma (foto), 27 ani, din Petrila, a fost acuzat şi este judecat pentru infracţiunile de viol, lipsire de...

Închide