Politica si administratie

Primarul din Vălişoara a reprezentat comunele hunedorene la Sarajevo

05 Foto articol Valisoara  Magdalena Şerban

Primarul comunei Vălişoara, Mircea Ion Rovinar, care este şi preşedintele Filialei Hunedoara a Asociaţiei Comunelor din România (A.Co.R), a făcut parte din delegaţia română care s-a deplasat, de curând, la Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), pentru a participa la cea de-a IX-a Adunare Generală a Reţelei Asociaţiilor Autorităţilor Locale din sud-estul Europei – NALAS, din cadrul căreia A.Co.R face parte din anul 2009.

„Au fost abordate teme ca descentralizarea şi autonomia administraţiei publice locale şi regionale, analiza principalilor  indicatori financiari aferenţi perioadei 2006 – 2012 şi prognozele pentru intervalul 2014 – 2020. România a preluat funcţia de prim-vicepreşedinte NALAS prin domnul Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi – judeţul Dâmboviţa şi preşedinte al A.Co.R România, urmând ca la Plovdiv, în Bulgaria, anul viitor să preia Preşedinţia NALAS şi existând şi posibilitatea organizării Adunării Generale a NALAS, în 2016, în ţara noastră”, a declarat Mircea Ion Rovinar. Iar pentru că astăzi este Vinerea Mare, acesta a adresat o urare consătenilor săi, colaboratorilor şi autorităţilor locale. „Doresc ca Sărbătorile Pascale să aducă sănătate, alinare şi linişte în sufletele tuturor creştinilor. HRISTOS A ÎNVIAT!”, este mesajul primarului din Vălişoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura