Comunitate

Primarul din Bunila salută continuarea „Festivalului pădurenilor”

Magdalena Şerban

Potrivit primarului din Bunila, Romulus Stroia (foto), cântecul lui Drăgan Muntean va fi dus mai departe de „Festivalul pădurenilor”, şi în acest an. Manifestarea, una de tradiţie, desfăşurată în memoria apreciatului rapsod, va fi organizată pe Dealul Cornetului din Poieniţa Voinii, de către Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara, primăriile Bunila şi Ghelari.

„Am discutat despre eveniment, aşa că ştim că se va ţine în luna august, dar încă nu s-a stabilit data. Mai sunt de perfectat detaliile şi modul de desfăşurare. Cert este că publicul va avea, din nou, ocazia să se bucure de recitalurile unor îndrăgiţi interpreţi de folclor, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată. De asemenea, cei interesaţi pot face o vizită la Casa Memorială a marelui artist şi pot admira spectaculosul port popular tradiţional. Sunt convins că acest festival, ajuns la ediţia a XXXVII – a îşi va atinge obiectivul principal, şi anume să promoveze tradiţia cântecului pădurenesc. Cred în continuitatea lui şi sper ca de la an la an să avem parte de cât mai mulţi participanţi, iar numele acestor meleaguri să ajungă pe buzele tuturor”, a declarat primarul din Bunila.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura