ActualitateFlash

Primarul Cornel Resmeriţă, arestat preventiv pentru 30 de zile!

02 corne resmeritalPrimarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Bucureşti, magistraţii au admis ieri contestaţia procurorilor DNA faţă de hotărârea Tribunalului Bucureşti, prin care a fost instituit arestul la domiciliu. Totodată, instanţa a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul preventiv, decizia fiind una definitivă. Mandatul de arestare va fi pus în mişcare de îndată de poliţişti, iar perioada detenţiei va fi calculată de la ora la care edilul va ajunge la centrul de reţinere şi arestare preventivă. Cel mai probabil, Cornel Resmeriţă va fi încarcerat la un centru de reţinere şi arestare preventivă din Capitală, deoarece va trebui să fie prezentat pentru audieri la DNA pe perioada în care a fost instituită măsura privativă de libertate.
Motivul pentru care procurorii l-au vrut arestat pe edilul hunedorean este că nu ar fi cooperat în timpul anchetei. Acesta a fost ridicat şi dus la audieri de către procurorii DNA la începutul săptămânii trecute, fiind inculpat în dosarul „Gala Bute”, alături de fostul ministru Elena Udrea, Rudel Obreja şi alţi oameni de afaceri de la noi din judeţ, dar şi din ţară.
Potrivit comunicatului transmis de DNA, Cornel Resmeriţă este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care cea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura