Politica si administratie

Primãria Petroşani are magazin de monumente funerare

Carmen Cosman

De la sfârşitul anului trecut, Primăria municipiului Petroşani deţine în proprietate un magazin de obiecte funerare, pe care l-a primit în contul datoriilor pe care le înregistra la bugetul local o firmă din Petroşani.

Primit în contul datoriilor

Pentru că nu a avut bani să-şi plătească datoria faţă de bugetul local, o societate comercială din Petroşani – care are ca obiect principal de activitate închirierea de spaţii comerciale – a decis să achite debitul în natură. Ca urmare, debitorul, SC Socom Unirea, a solicitat administraţiei publice locale cedarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Petroşani, pe strada Cimitirului, reprezentând „spaţiu prestări servicii: unitatea 26 – monumente funerare”. Clădirea are o valoare de inventar de 49.995 lei, ceea ce reprezintă doar o parte din debitul calculat la 316.762 de lei, acumulat între anii 2008 – 2009.

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, spune că imobilul ar putea fi demolat, deoarece este parţial degradat şi are un aspect neplăcut. „Prin demolarea acestuia se poate sistematiza corespunzător zona pe care o ocupă în Cimitirul Central Petroşani”, a precizat edilul şef al municipiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura