Primãria nu iartã pe nimeni

30 iulie 2009 | Adauga un comentariu

 

01 Primaria DEVA

Nicolle Ebner

Peste 200 de societăţi comerciale din Deva au conturile blocate şi bunurile puse sub sechestru de către primărie, ca urmare a datoriilor acumulate la bugetul local. 

 Sute de agenţi economici, executaţi silit
Carla Popa, şeful Serviciului de Taxe şi Impozite al Primăriei Deva, spune că s-a început procedura de executare silită a celor 200 de agenţi economici, care, din 2008, nu au mai achitat nici o taxă sau impozit la bugetul local. „Avem de recuperat 3,5 milioane de lei, iar pentru asta, am pus poprire pe conturi şi sechestre asiguratorii pe bunurile societăţilor, care nu şi-au achitat taxele şi impozitele aferente proprietăţilor pe care le deţin”, a declarat Carla Popa. Nici persoanele fizice nu au fost iertate, în special, cele cu datorii foarte mari. Serviciul de Taxe şi Impozite al Primăriei Deva a pus sechestre asiguratorii pe apartamentele a 20 de persoane fizice şi popriri de salarii şi pensii, pentru un număr similar de persoane cu domiciliul în Deva.

Mii de somaţii pentru recuperarea restanţelor
Practica nu este nouă. La începutul acestui an, Serviciul de Taxe şi Impozite al Primăriei Deva a fost nevoit să trimită în jur de 8.000 de somaţii persoanelor fizice şi juridice, care nu şi-au achitat dările către bugetul local în 2008. Majoritatea celor somaţi şi-au plătit datoriile, înainte de a le fi sechestrate bunurile. Potrivit şefului Serviciului de Taxe şi Impozite al Primăriei Deva, în medie, 15 la sută dintre locuitorii şi agenţii economici din Deva sunt restanţieri.

Publicat in: Flash, Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Jiul, la prima victorie

Echipa fanion a Văii Jiului a obţinut, ieri, acasă, prima victorie în meciurile amicale de pregătire din această vară. Jiul...

Accident de muncă

Nici centurile de siguranţă nu mai sunt sigure. Lui Marinel I., de 45 de ani, din comuna Râu de Mori,...

Turcu’ plăteşte

Semafoarele au ajuns să fie obiecte de decor pentru unii conducători auto. La intersecţia semaforizată a străzilor Calea Zarandului cu...

Închide