Comunitate

Primăria Deva a cerut „pas” de la BCR

04 Primaria DEVA Primarie

Nicolle Ebner

 Primăria Deva s-a adaptat la situaţia de criză şi a apelat la măsura renegocierii creditelor angajate la BCR, cerând amânarea, pentru 2010, a plăţii dobânzilor aferente acestui an. Conducerea primăriei declară că astfel, se evită falimentarea firmelor care au prestat servicii pe parcursul anului trecut, dar care nu au putut fi plătite nici până la această dată de către primărie.

Amânarea plăţii dobânzilor pe o perioadă de 17 luni
Ca să poată continua lucrările la incinta nr. 1 de pe Dealul Cetăţii,  administraţia locală a fost pusă în postura de a renegocia termenii împrumutului de 40 de milioane de lei, contractat la BCR, în 2006, pentru finanţarea unor investiţii, şi a celui de 25,4 milioane de lei, angajat în 2007, pentru construirea Complexului Aqua Land. În ultimul an, pe lângă lipsa de lichidităţi generată de criza economică, administraţia locală s-a confruntat şi cu o creştere alarmantă a indicelui ROBOR (indicele de dobândă al pieţei monetare de la Bucureşti), de 18,8 la sută în octombrie 2008, faţă de opt la sută, în 2007. Din această cauză, dobânzile au atins o cotă mult mai ridicată faţă de cea estimată, iar conducerea Primăriei Deva a cerut BCR, amânarea, pe o perioadă de 17 luni, a dobânzilor aferente acestui an. Prin această măsură, rămân la bugetul local, fonduri neconsumate în valoare de circa 600.000 de lei, care pot fi direcţionate către plata furnizorilor restanţi şi continuarea lucrărilor la Complexul Aqua
Land şi incinta nr. 1 a Cetăţii Deva. „O parte a dobânzilor o vom plăti în 31 martie 2010, şi o altă parte în 31 decembrie 2010. A trebuit să facem această manevră financiară, pentru a salva de la faliment firmele care au prestat servicii către Primăria Deva. Un alt motiv este că, până la sfârşitul acestui an, suntem forţaţi să finalizăm lucrările la investiţia de la incinta nr. 1 de pe Dealul Cetăţii”, declară viceprimarul municipiului Deva, Florin Oancea.

Împinşi de la spate de UE
De ce este Primăria Deva forţată să finalizeze lucrările la incinta nr. 1 a Cetăţii Deva? Pentru că, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a declarat eligibil proiectul privind „Reabilitarea zonei urbane-Dealul Cetăţii-monument al naturii şi istoric cu valoare turistică ridicată”. Asta înseamnă că UE acordă o finanţare nerambursabilă de 20 de milioane de lei, pentru amenajarea incintelor nr. 2 şi 3 de pe Dealul Cetăţii, însă banii nu pot fi folosiţi, până când nu se finalizează lucrările la incinta nr. 1. „Proiectul nostru a fost desemnat câştigător şi estimăm că vom semna contractul de finanţare spre sfârşitul lunii septembrie”, a adăugat viceprimarul municipiului Deva.

One thought on “Primăria Deva a cerut „pas” de la BCR

  • banii de abonamente si bursele sociale cand se vor da la liceele din deva???????????????

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura