Prima victorie externă

4 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a cunoscut gustul dulce al succesului şi în deplasare, după ce s-a impus cu 3-1 pe terenul ultimei clasate, Mama Mia Becicherecu Mic. Succesul alb-albaştrilor a stat sub semnul întrebării până spre final, dar cu cele trei puncte acumulate, hunedorenii au urcat pe locul doi al clasamentului.

Start perfect

Trupa antrenată de Eusebiu Şuvagău şi-a asumat rolul de favorită încă din primul minut şi a reuşit o primă repriză excelentă. Mai organizaţi, mai omogeni şi cu un plus de determinare dat de liniştea financiară de la club, hunedorenii au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile reuşite de Trăşcan (min. 16) şi Zelencz (min. 41 din penalty). „Am controlat autoritar jocul în prima repriză. Ca dovadă, am marcat de două ori şi am mai avut alte ocazii bune de a înscrie”, a spus Eusebiu Şuvagău.

Finiş cu emoţii

Relaxarea provocată de avantajul celor două goluri şi disperarea gazdelor de a evada din zona periculoasă a clasamentului au schimbat cursul jocului, după pauză. Mama Mia a redus din diferenţă prin Bâldea (min. 70) şi a forţat egalarea, dar FC Hunedoara a decis jocul prin golul reuşit de Trăşcan (min. 88) pe contraatac. „Ecuaţia partidei n-a mai fost la fel de simplă după pauză. Gazdele îşi jucau ultima carte de a evada din zona fierbinte şi au profitat de relaxarea din tabăra noastră, încercând să întoarcă rezultatul. Au marcat şi apoi au încercat să dea lovitura. Am avut destule emoţii, deşi ei n-au avut ocazii clare, ci doar mingi aruncate la bătaie pe vârfuri. Victoria meritată de noi a fost decisă de contraatacul finalizat de Trăşcan, abia cu două minute înainte de finalul meciului”, a spus antrenorul Eusebiu Şuvagău.

FC Hunedoara a urcat după acest succes pe locul doi, la un singur punct distanţă de lidera Luceafărul Oradea.

Publicat in: Flash, Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii

Război total între doi doftori de orătănii, după ce au aflat că se apropie o dare de seamă în faţa...

Recolta toamnei la Deva: vin fiert, mici şi grãtare

La sfârşitul săptămânii trecute, devenii au fost aşteptaţi în Piaţa Unirii din localitate, pentru a sărbători Ziua Recoltei. Cu toate...

Ginerele susţinea Bac-ul, soacra îl supraveghea

Trei profesoare din Valea Jiului sunt în vizorul şefilor de la Inspectoratul Şcolar Hunedoara, după ce, în sesiunea de anul...

Închide