Politica si administratie

Preşedinţii de organizaţie, candidaţii la primării

Sorina Popa

Pentru a organiza conferinţa judeţeană a ALDE Hunedoara, e nevoie ca membrii de partid să intre în posesia cardurilor.
Mircea Moloţ, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a ALDE, susţine că până la sfârşitul lunii mai 2018 va fi ţinută această conferinţă.
„Până acum, nu am eliberat nici un card. Mai avem şapte localităţi unde trebuie să organizăm filialele, deocamdată având doar nuclee aici. Cardurile reprezintă reconfirmarea calităţii de membru ALDE”, a declarat Moloţ.
Mircea Moloţ a spus că, în general, preşedintele de organizaţie va candida la alegerile locale pentru postul de primar. „În general, dar nu e o regulă impusă, că preşedintele este automat şi candidatul de primar. În general, aşa se întâmplă, însă”, a afirmat liderul judeţean al ALDE.
Preşedintele organizaţiei municipale Hunedoara a ALDE, Constantin Vâlceanu, prezent, ieri, la conferinţa de presă, a spus că probabil, el va fi candidatul partidului pentru postul de primar al municipiului de pe Cerna, la alegerile locale din 2020.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura