Actualitate

Premiată pentru comunicarea din timpul dezastrului de la Orăştie

Maiorul Anemona Doda (foto), purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, a fost premiată, ieri, de către prefectul judeţului, Fabius Kiszely, pentru modul impecabil de comunicare pe care l-a avut pe tema incendiului de la fabrica din Orăştie.
„Pentru gestionarea comunicării prin «vocea unică» a Centrului Judeţean de Comunicare şi Informare Publică, în cazul incendiului din data de 12 septembrie 2017, din municipiul Orăştie”, se precizează în diploma acordată ieri, la manifestările dedicate Zilei Pompierilor.
Pe parcursul celor aproape 20 de ore în care echipajele de intervenţie au acţionat pentru lichidarea incendiului de la fabrica de uleiuri din Orăştie, maiorul Anemona Doda a transmis, în permanenţă, informaţii în timp real şi a răspuns tuturor întrebărilor venite din partea presei. Totodată, a transmis cele mai relevante imagini de la locul dezastrului. (N. Bumbac)

One thought on “Premiată pentru comunicarea din timpul dezastrului de la Orăştie

  • Prea mult pt un simplu purtator de cuvint. Prea multe grade si salariu gras pt un om care da un interviu de 2 minute pe saptamina. Altii lucreaza pe brinci si au sakariu de 1500 lei. De asta nu merge bine Romania. Si de altele.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura