Prefectul Dezsi a sesizat Curtea de Conturi

10 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

  Carmen Cosman

Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, a sesizat Curtea de Conturi în ceea ce priveşte refuzul Primăriei Lupeni de a acorda bursele şcolare. Demersul prefectului vine pe fondul nemulţumirilor exprimate, chiar şi ieri, de către părinţii mai multor elevi, care ar fi trebuit să beneficieze de burse.
 

Nu au dat nici un leu
Pe motiv că nu are bani în vistierie, Primăria Lupeni refuză să acorde bursele şcolare, chiar dacă aceste fonduri au fost prinse în bugetul local pe acest an. Banii necesari ar fi trebuit să fie acordaţi din colectarea taxelor şi impozitelor locale, însă, deşi şcoala a început de aproape două luni, reprezentanţii administraţiei publice locale nu au dat nici un leu elevilor. Părinţii mai multor copii au fost în audienţă la prefect, care a încercat să rezolve problema pe cale amiabilă, dar fără folos. „Încă din luna septembrie, am fost contactat în mai multe rânduri de către părinţi, care m-au rugat să intervin să se plătească bursele şcolare către elevi. Iniţial, primarul a promis că se va rezolva această problemă şi le va plăti odată cu salariile profesorilor, dar nu s-a acordat nimic”, a  declarat prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi.

Promisiuni nerezolvate
Părinţii copiilor care ar trebui să beneficieze de aceste burse au fost şi la primărie, dar problema nu s-a rezolvat. Aşa că au solicitat din nou sprijinul Instituţiei Prefectului. Pentru că pe cale amiabilă nu a găsit înţelegere la nivelul administraţiei publice locale, iar alte pârghii nu are, prefectul a decis să sesizeze Curtea de Conturi, care oricum, avea în program o verificare a acestei primării din judeţul Hunedoara. Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Lupeni susţin că problema ar trebui rezolvată de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi i-au trimis pe părinţi acolo. „Noi le-am recomandat părinţilor să meargă la Inspectoratul Şcolar. Ni s-a lăsat  nouă să plătim bursele elevilor, dar nu avem bani. În momentul de faţă, noi avem circa 80 la sută din pensionari scutiţi de la plata impozitului pe locuinţe”, a declarat Gabriel Lungu, city – managerul municipiului Lupeni.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Spiritul FC CIP „trăieşte” la naţională

Cu şapte jucători de la fosta campioană FC CIP Deva în lotul de 12 sportivi, reprezentativa de futsal a României...

Hocus-pocus! Nu sunt banii, uite banii!

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din satul Strei, acuză faptul că este victima unor angajaţi ai băncii...

Avion recuperat după 45 de ani de la prăbuşire

Salvamontiştii din Parâng, împreună cu trei muzeografi, au reuşit recuperarea epavei unui avion militar prăbuşit în Masivul Parâng, în urmă...

Închide