Pompiliu Bota câştigă punct cu punct

11 septembrie 2009 | 5 Comentarii

Pompiliu Bota  0255

Sorina Popa

Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Pompiliu Bota (foto), a susţinut ieri, la Deva, o conferinţă de presă. Bota a prezentat Minuta deciziei penale nr. 83/A/2009,  eliberată de Tribunalul Hunedoara, Secţia Penală, prin care s-a admis apelul introdus de acesta împotriva sentinţei penale nr. 1.760/2008, pronunţată de către Judecătoria Deva.
Prin sentinţa penală respectivă, hunedoreanul era condamnat la un an de închisoare, pentru infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii şi la un an de închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii. Instanţa a aplicat pedeapsa cea mai grea, de un an de închisoare. De asemenea, acesta era obligat să plătească în favoarea statului suma de 15.000 de lei, cheltuieli judiciare.

A câştigat la CEDO
La acea vreme, Pompiliu Bota a declarat că a fost judecat în lipsă, fără apărător şi fără să i se fi luat vreo declaraţie. „M-au citat să mă prezint la proces, eu am cerut apărător, însă din momentul ăla nu am mai ştiut nimic, am aflat de pe portalul instanţelor de judecată, că am fost condamnat la un an de închisoare. La acel an de închisoare ar trebui să se adauge alţi doi, de la o condamnare mai veche, pentru evaziune fiscală. În acel proces m-am adresat CEDO şi am câştigat, iar statul român trebuie să îmi plătească daune morale. Nu mă tem, am peste 50 de procese în toată ţara, toate pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat sau complicitate la această infracţiune“, a susţinut Bota.

„Să achite banii judecătoarea”
Ieri, Bota a declarat că „mi s-a admis apelul introdus împotriva sentinţei penale, pronunţată de Judecătoria Deva, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanţa de fond, adică Judecătoria Deva. Însă, consider că cheltuielile judiciare, în valoare de 15.000 de lei, va trebui să le achite judecătoarea Daniela Popescu, care, în calitate de preşedinte de instanţă s-a ocupat de dosarul meu”, a afirmat Bota.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (5)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. un avocat spune:

    DOMNILOR DE LA ACEST ZIAR, NU MAI SPUNETI ABERATII. BOTA NU E PRESEDINTE AL NICI UNEI UNIUNI A BAROURILOR.
    DACA VRETI INFORMATII DESPRE uUNBR, A SE VEDEA www.unbr.ro.

  2. un avocat CU ACTE spune:

    Bai „un(nu) avocatule”! Du-te ma in… poate iti gasesti acolo actele:)))) Si pe urma vino sa-ti dai cui parerea pe site-uri!:))))

  3. Avocat Ovidiu Nistea spune:

    Bota Pompiliu este preşedintele avocaţilor din România, ilegalistule, analfabetule unde ai terminat dreptul? Comunistule, pupincuristule.

  4. ionescu spune:

    Un cretin comunist…a invatat si el sa faca politica altora si vine ca un delator sa ne invete pe noi legea…du-te ma amaratule unde te trimitem noi..adica la dracu…avocatul lui peste prajit care vine cu explicatii despre cine e sau nu presedinte la unbr..Bota este imbecilule

  5. RUPA VILI spune:

    Nu pot sa cred ca atat va duce capul,nu vedeti ca acest Avocat Bota Pompiliu a spus ca a fost inchis nevinovat si condamnat la inchisoare,si a demonstrat la cedo,si la inalta curte de casatie si justitie,credeti ca la cedo,nu sunt cei mai buni judecatori din lume,ar trebui sa va bucurati ca a luptat pentru drepturile lui si lea aparat mai bine ca un procuror si ca un judecator,care ar trebui sa fie demisi din magistratura si arestati pentru abuzurile care le-au facut,datorita luptatorilor pentru dreptate acum statul roman plateste pentru adevaratii infractori ai societatii,care sunt politistii si procurorii cu judecatorii,acestia au incalcat legea cu buna stiinta si au facut de rusine statul roman,justitia romana,au devenit o rusine pentru societate.Felicitari domnului Avocat Bota Pompiliu pentru curajul de a-si demonstra nevinovatia in instantele Europene.UN LUPTATOR ADEVARAT.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că unul dintre purtătorii de caschetă de la judeţ, deşi este tânăr, a deprins multe din obiceiurile părintelui...

Cetate ţinteşte victoria

Handbalistele de la Cetate Deva au ca obiectiv obligatoriu victoria în partida cu Şiinţa Baia Mare din etapa a II-a...

Un jiulist la Dinamo

Fotbalistul formaţiei Jiul Daniel Vădrariu, a semnat un contract pe cinci ani cu Dinamo Bucureşti, dar în primul sezon va...

Închide