FlashPolitica si administratie

Pompierii hunedoreni, dotati ca în Occident

Sorina Popa

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele regiunii Vest (Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin) vor fi dotate cu 44 de autospeciale pentru intervenţii de urgenţă, ce vor fi achiziţionate din fondurile câştigate în cadrul unui proiect regional în valoare de 49,72 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă se ridică la peste 40 de milioane lei şi a fost obţinută prin Programul Operaţional Regional, iar cofinanţarea este asigurată din fonduri ale autorităţilor administrative din cele patru judeţe ale Regiunii Vest.

Cursuri de instruire
„Judeţul Hunedoara va beneficia de 10 autospeciale noi. Principalul avantaj al acestor dotări este reducerea timpului de răspuns la intervenţii, cu 30 la sută în mediul rural şi cu 40 de procente în mediul urban’’, a declarat, ieri într-o conferinţă de presă, maiorul Viorel Demean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Din cele 44 de autospeciale, ISU Hunedoara va primi trei autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă la incendiu, o maşină specială pentru situaţii de cercetare în cazul riscurilor nuclear, biologic, chimic şi radiologic, o autospecială pentru descarcerări grele şi cinci ambulanţe de acordare a primului ajutor şi reanimare. În cadrul proiectului vor fi organizate cursuri de instruire pentru unu la sută dintre angajaţii ISU. Echipamentele vor fi achiziţionate prin licitaţii publice anunţate prin sistemul electronic SEAP, data limită de depunere a ofertelor fiind 7 decembrie. Proiectul a fost câştigat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă ADIVEST, formată din reprezentanţii celor patru ISU din Regiunea Vest.

One thought on “Pompierii hunedoreni, dotati ca în Occident

  • aceasta stire nu poate decat sa ma bucure nespus de mult.este intradevar nevoie de echipamente noi si performante

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura