ActualitateFlash

Poliţiştii de la Rutieră nu-i iartă pe şoferii care încalcă legea: În şapte zile, 1.046 de sancţiuni şi 93 de permise reţinute

În perioada 5-11 februarie, poliţiştii de la Serviciul Rutier Hunedoara au fost, din nou, pe arterele din judeţ, pentru a-i identifica şi amenda pe şoferii care încalcă legea.
În urma controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 1.046 de sancţiuni contravenţionale. Acestea au vizat principalele cauze generatoare de accidente rutiere: nerespectarea regimului de viteză legal stabilit (515 contravenţii), nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice de către pietoni (138 de sancţiuni), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin locuri special amenajate şi semnalizate corespunzător (şase sancţiuni şi şase amenzi pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor).
De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 93 de permise de conducere, dintre care 44 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei legal stabilite, şase pentru neacordarea priorităţii pietonilor, şase pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 21 pentru depăşiri în zone şi situaţii interzise, trei pentru consum de băuturi alcoolice şi 13 pentru alte abateri. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura