Politicienii „locului”

7 decembrie 2010 | 4 Comentarii

Motivat de comentariile ultimului editorial şi de rezultatele alegerilor din Colegiul Ţara Haţegului, m-am gândit să spun ce părere am despre calitatea de „om al locului” – fără nici o aluzie la vreunul dintre candidaţi, ci doar ca argument de campanie electorală, destul de des vehiculat.
Voi începe cu o concluzie – partidele, toate, au foarte puţină grijă să pregătească „oamenii locului” pentru funcţii de reprezentare. Liderii sunt prizonierii concepţiei că un „om al locului” bine pregătit le poate lua… locul, aşa încât, mulţi dintre ei promovează cu poftă nulităţi, pe considerente exclusive de obedienţă. „Prost, dar prostul nostru” este o expresie auzită pe la mai toate casele politice. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, de la „centru”, nu este tocmai încurajată pregătirea nu a concurenţei, cum greşit este pusă problema, ci a clasei politice de performanţă în mai multe domenii. Înghesuiala este prea mare, pentru a încuraja promovarea unor talente locale autentice, oameni pregătiţi pentru a deveni parlamentari, de exemplu. Să nu ne îmbătăm cu apă rece – unele candidaturi locale au fost de conjunctură, nu de vocaţie. Nu mai suntem chiar pe vremea divanului ad-hoc al lui Moş Ion Roată.
Dacă pe termen scurt, sistemul de promovare a yes-menilor este de înţeles, pe termen lung, este catastrofal, mai puţin pentru cei astfel promovaţi şi mai mult pentru comunitate – locală, regională, popor. Singurii foarte grijulii pentru a promova performanţa sunt cei din UDMR, nu prea am văzut pe-acolo oameni care au fost pur şi simplu paraşutaţi în politică.
Un lider se formează greu, dar se pierde uşor. Dacă veţi avea răbdare, veţi vedea că în lumea occidentală există preocupare pentru expertiză pe domenii. Nu că la ei ar fi perfecţiunea, dar spre deosebire de noi, sunt pregătiţi oameni pentru economie, agricultură, comerţ, politici externe, expertiză geopolitică, transporturi, comunicare sau cultură. Oameni care nu doar să fie buni profesionişti pe domeniile lor – îmi pare rău că o spun, nu e suficient pentru un lider politic – ci care cunosc şi mecanismele de a-şi pune ideile în practică.
Modul deficitar de promovare a oamenilor politici în România este şi motivul pentru care multe persoane de calitate aleg să rămână deoparte, riscând interpelări de genul „de ce nu vii tu, în loc să stai pe margine…?” Intrând în sistem, se trezeşte ori înconjurat de nulităţi şi sub comanda unor Nuţi (vezi cazul Andrei Pleşu), ori nevoiţi să ajungă la compromisuri… compromiţătoare.
Aşa se ajunge la altă expresie celebră – nu ai din ce s-alegi! Vă propun un exerciţiu: vă rog să numiţi cinci personalităţi politice locale din fiecare partid parlamentar.

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. maria spune:

    d.lui Roman ii raspund aici pentru ieri cind m-a intrebat de ce Antonescu este o piedica, in primul rind pentru PNL: nu caut mai departe, mi-e de ajunsa declaratia abia citita pe site.ul Realitatii, vrea alianta cu PC sau ia in considerare o astfel de alianta…ca nu era suficienta nefericita alianta cu PSD!cine este obiectiv si independent in gindire va intelege cu siguranta ce vreau sa spun!
    nu pot numi cinci personalitati locale care ar putea sa ne reprezinte da am o lista cu o suta pe care nu as mai vrea azi sa le vad in politica locala sau chiar a tarii.sa dau exemple???
    ideal ar fi sa avem macar UNUL inteligent si tenace ca P Groza, mucalit dar cult si cu un enorm bun simt ca fostul primar liberal de la HD Brincoveanu, filosof, patriot, cinstit, cumpatat si inca o mie de epitete si ar fi putine pentru cel care a fost Victor Isac… mai am niste exemple dar doi au fost comunisti si ceilalti doi au fost legionari(blinzi!)…

  2. Johann spune:

    Pornind de la vechiul proverb pe care-l stie toata lumea :”Omul sfinteste locul”,nu poti evita constatarea ca in buna traditie a mentalitatii mioritice actuale sau cum se spune „tinara si democrata”,lucrurile stau exact pe dos.Adica acum locul sfinteste omul.Iei un neispravit de care esti sigur ca nu iese veci din starea de obedienta,il tamiiezi bine prin toate mijloacele ,ii dai cheile visteriei locale,zonale sau chiar nationale si-l mulgi patru ani,pe putin.Acesta e principiul de baza al promovarii in politica Romaniei.Sa sti sa fi ,ceea ce in jargon numim,yes-man.Daca se produce un defect si realizeaza ca nu se poate adapta starii,este corectat cu „nuiaua” numita oficial:DNA si va plati si ulcelele sparte de stapin.Vezi cazul Ridzi,scena,Nuti,campanie EBA.Alegerile de acum,in majoritate incep sa semene cu cele din 1946 controlate de comisarii sovietici prin Visinevski si alte slugi.De aceea ma deranjeaza ca nu se discuta mai des subiecul vietii politice romanesti in timpul monarhiei constitutionale,Si ca un exemplu,l-as da pe Dinca Schileru,primul taran in Parlament,un self made-man,cum se zice azi,de fapt un taran cu studii modeste,dar cu o inteligenta si o putere de munca iesite din comun.Priceput in afaceri a lasat urmasilor,dar si comunitatii o avere impresionanta facuta din agricultura,viticultura,exploatare forestiera,carbune(cumparind mina de antracit de la Schela)si titei.A avut nenumarate interventii in Parlament in sprijinul comunitatilor satesti.Era o voce ascultata,desi nu renunta la costumul popular de urmas al pandurilor,nici in Parlament,nici la Capsa unde chelnerii „mitici” initial nu-l primisera nestiind pe cine au in fata.Asta,apropó de vuitton-ele,gucci-i si armani-turile de azi.Astazi taranii,intelectualii veritabili,cercetatorii,oamenii de afaceri onesti,nu mai au loc des in Parlament.Cel mai mare potential il au „gunoierii”,sau ,ma rog,cei ce se ocupa in particular cu gestionarea deseurilor,gen Prigoana-senior,Prigoana-jr.,Cezar Preda,s.a.Omu’ nu mai sfinteste locul.Il umple de gunoaie.In majoritatea cazurilor.Misiunea de a sustine minoritatea ne apartine.

  3. tavi spune:

    BUNA, CHIAR IMI PLACE !
    Ati abordat o tema de nota 10. Dar, este numai virful aisbergului , cum s-ar zice, pentru ca partea la care va referiti, de fapt nu este a noastra a cititorilor de rind, ci a partidelor, care trebuie sa vina cu propuneri in acest sens.
    Noi cititorii, si in ultimul rind votantii , va trebui doar sa ne responsabilizam si sa constientizam , ca in fruntea obstilor fie ele comunale, orasenesti.. samd, sa alegem pe cei mai buni, mai bine pregatiti si sa fie printre ei de toate specialitatile, sa se priceapa si la cultura , educatie, sanatate, sa fie si economisti si juristi, nu numai politruci sau anumiti potentati rasplatiti pentru anumite contributii.
    Propunerile pe care ni le solicitati, nu le pot face, pentru ca :
    -nu sunt pregatit;
    -nu am expertiza pentru toate domeniile;
    -daca chiar as face , clar ca as putea da citeva exemple din domeniul in care am activat.

  4. Eugen Roman spune:

    Multumesc Maria. Am parerile mele, dar eu voiam parerea ta. Am aflat-o. As avea si eu de comentat/contrazis la ceea ce ai spus, dar acum este alt subiect in discutie.
    Da, d-le Gruian, cred ca mai clar de asa nu se putea. Aveti raspunsul. Nu ca n-ar fi deloc daca ne-am stradui un pic sa judecam la rece, dar in nici un caz atatia cat solicitati dvs.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
S-au aprins luminile brazilor de Crăciun

La finele săptămânii trecute, edilii şefi ai municipiilor Orăştie şi Hunedoara au aprins luminile brazilor de Crăciun şi ale ghirlandelor...

Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că doi directori portocalii au trăit în zilele de campanie electorală o adevărată şi incitantă love story. Gurile...

Bulina neagra

Ioan Petcu, antrenor FC Hunedoara Pentru că echipa alb-albastră a pierdut ambele partide importante disputate sub comanda sa şi a...

Închide