Politica si administratie

Politica bate performanţa şi valoarea

Nicolle Ebner

Ţinând cont de bogatul palmares sportiv, precum şi de proeminenta personalitate a sportivei de înaltă performanţă, Consiliul Judeţean Hunedoara i-a acordat Marietei Răileanu-Ilcu, Diploma de “Excelenţă” şi un premiu simbolic de 1.000 de  lei.

Diplomă de “Excelenţă” pentru Marieta Ilcu
Distincţia este menită să repare, atât cât se mai poate repara, gafa politicienilor din alianţa PSD-PDL, care au schimbat-o pe Marieta Ilcu de la conducerea Direcţei judeţene de Sport. Este ştiut faptul că sportiva de înaltă performanţă a fost abandonată, din motive politice, dar asta nu i-a împiedicat pe consilierii PDL să ridice în slăvi valoarea şi performanţele sportivei hunedorene. Revoltat, consilierul judeţean PNL, Dumitru Ifrim, le-a arătat obrazul celor de la putere şi le-a recomandat să nu mai vândă gogoşi, numai ca să dea bine în faţa camerelor de filmat. “Identific în declaraţiile colegului meu Constantinescu, un mare grad de demagogie. Dacă este adevărat că PDL o respectă atât de mult pe doamna Ilcu, trebuia să găsească şi modalitatea de a o lăsa pe funcţie, nu să fie de acord cu schimbarea ei, ca mai apoi să dea vina pe PSD”, a spus consilierul PNL.

Două titluri de campioană mondială
“Mă bucur că mă susţineţi şi apreciaţi activitatea mea de performanţă de 34 de ani şi vă garantez că voi fi tot timpul alături de copii şi de performanţă”, le-a mulţumit Marieta Ilcu aleşilor locali, trecând cu vederea disensiunile politice. În susţinerea proiectului propus de preşedintele Mircea Ioan Moloţ s-au adus următoarele argumente: Marieta Ilcu a obţinut 10 medalii (două titluri de campioană mondială, şase medalii de argint şi două medalii de bronz) la cele mai importante competiţii atletice internaţionale: campionate mondiale, europene, cupe mondiale şi Jocurile Mondiale Universitare, 30 de titluri de campioană naţională. Marieta Ilcu este Maestru al sportului din 1981, Maestru Emerit al sportului din 1994, Cetăţean de Onoare al municipiului Hunedoara (1993), iar în 2000 şi 2004 i s-au conferit de către preşedintele României, Medalia Naţională pentru Merit clasa a III-a şi Ordinul „Meritul Sportiv –clasa a III-a“.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura